Parlamentul a votat doi noi consilieri la Curtea de Conturi

Parlamentul a votat doi noi consilieri la Curtea de Conturi

După mai multe dispute în plenul şedinţei comune a celor două camere ale Parlamentului, Nicu Marcu şi Nica Miron au fost numiţi consilieri la Curtea de Conturi din partea grupului parlamentar al PSD.

Deşi cele două propuneri ale PSD au fost aprobate, luni, în uninimitate de comisiile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, în plenul reunit s-au iscat discuţii aprinse pe marginea acestui subiect.

Liberalii nu au votat cele două propuneri, considerând  că "nu este corect" ca acestea să aparţină PSD. "În primul rând, dezbaterile din comisiile reunite de astăzi au fost un fiasco. Preşedintele comisiei de buget finanţe din Senat n-a fost prezent, nu a existat cvorum, şi în al doilea rând, politic discutând, din cele două posturi noi considerăm că unul trebuia să aparţină opoziţiei, pentru că aşa este corect. De când PSD-ul a venit la guvernare, invocă principiul majorităţii şi ocupă toate posturile, toate locurile care se vacantează. În concluzie, nu susţinem şi nu votăm aceste două propuneri", a spus deputatul PNL, Tinel Gheorghe.

În replică, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a dorit să îl citeze pe fostul lider al deputaţilor PDL, Mircea Toader, spunând că în legea Curţii de Conturi nu este stabilită obligaţia grupurilor parlamentare de a împărţi politic nominalizările.

"Domnule preşedinte, vă aduc aminte: Când v-aţi urcat prima oară pe acel scaun ca preşedinte aţi spus 'nu vom face cum au făcut alţii dinainte'. Faceţi mai rău decât am făcut noi! V-am solicitat întotdeauna să mergeţi cu o modalitate de comportare civilizată şi corectă în Parlament. O ţineţi aşa, n-o să se mai termine niciodată. Deci rugămintea mea este să ţinem cont de ceea ce spunem şi, dacă mă citaţi întotdeauna, citaţi-mă şi când am făcut lucruri bune", a replicat de la microfon Mircea Toader, citat de Agerpres.

De asemenea, liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a reamintit că nu este vorba despre posturi noi, ci de două nominalizări făcute în urma unei decizii a Curţii Constituţionale.

"Nu o să fac neapărat recurs la memorie, deşi ar trebui să ne reamintim în ce condiţii au plecat 6 locuri deodată la Curtea Conturi, numai la PNL. Şi sunt încă la dumnealor. PSD-ul nu are decât 4 în momentul ăsta. Dar, discutând despre cele două posturi pe care le disputăm astăzi, de controlor la Curtea de Conturi, vă reamintesc că există un protocol al liderilor de grup, semnat în noiembrie anul trecut, când s-au discutat prima dată aceste două posturi, pentru că nu e vorba de posturi noi, ci care se repun în votul Parlamentului în urma deciziei CCR. Cele două posturi reveneau PSD. Nu am făcut decât un gest de reparaţie", a susţinut Neacşu.

Cele două posturi de consilieri la Curtea de Conturi au devenit vacante în urma deciziei Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională numirea a doi consilieri de conturi, numiţi de Parlament, al căror mandat urma să înceapă la data de 15 octombrie 2014 pentru o durată de 9 ani.