Parlamentarii dau legi: Nu confundați Ziua Bărbatului cu Ziua Tatălui!
- Mircea Marian
- 20 iunie 2015, 00:00
Apetitul aleșilor pentru inițiative legislative exotice pare a fi de neoprit
Unul dintre cei mai productivi parlamentari este senatorul UNPR Marian Vasiliev, printre preocupările căruia se află interzicerea mediatizării suicidului, proclamarea Zilei Dobrogei sau impunerea interdicției ca supermarketurile să arunce alimentele expirate și instituirea Zilei combaterii risipei alimentare.
Descurajarea sinucigașilor
La începutul lunii iunie, Vasiliev a propus „interzicerea mediatizării excesive a suicidului și a tentativelor de suicid”.
Parlamentarii cred că pot opri mass-media să scrie sau să dezbată tentativele de suicid
Orice publicație – inclusiv site-urile – care ar mediatiza „excesiv” astfel de evenimente ar fi amendate cu 20.000 de lei. Media ar avea dreptul doar să prezinte o știre, dar fără imagini. Mediatizarea excesivă înseamnă, în viziunea senatorului UNPR, dezbateri, reportaje sau editoriale. Vasiliev crede că mediatizarea duce la creșterea numărului sinucigașilor. Tot acest senator are ideea de a interzice ca supermarketurile să arunce mărfurile expirate, ele urmând a fi donate, cu puțin timp înainte de expirare, către o organizație umanitară sau de protecție a animalelor. În plus, pe 16 noiembrie, ar urma să fie procalamată „Ziua combaterii risipei alimentare”, culoarea galbenă fiind „specifică” acestei zile.
FOTO :Fotografiile cu sinucigași vor fi interzise FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Ca-n Trinidad Tobago
Un grup de senatori din PSD, PNL și UDMR se luptă pentru promovarea Zilei Bărbatului, la 19 noiembrie. Acest eveniment important a început să fie sărbătorit încă din 1999 în Trinidad Tobago. De atunci, ea a început să fie marcată în țări precum Tanzania, Ghana, Pakistan, Jamaica sau Insulele Cayman. Senatorii insistă pe faptul că Ziua Bărbatului nu trebuie confundată cu Ziua Tatăluui, așa cum Ziua Femeii nu trebuie amestecată cu Ziua Mamei. Ei mai arată că Ziua Bărbatului este un bun prilej pentru a evidenția discriminarea față de bărbați și femei.
Atac la hipermarketuri
Una din preocupările senatorilor, pe fondul discuțiilor că unele hipermarketuri ar fi crescut prețurile înainte de reducerea TVA-ului la alimente, este să închidă acest tip de spații comerciale în zilele de duminică, iar sâmbăta să fie deschise doar până la ora 14.00. Nu mai puțin de două inițiative în acest sens au fost depuse în ultimele săptămâni. Un grup de parlamentari UNPR propune chiar ca supermarketurile să fie scoase în afara orașelor, la cel puțin cinci kilometri. „Se impun măsuri naționale urgente (...) pentru stimularea comerțului tradițional”, se arată în expunerea de motive. Totodată, aleșii susțin că supermarketurile aduc prosperitate „numai patronilor lor”. O inițiativă asemănătoare au și deputații PNL Tinel Gheorghe și Nini Săpunaru. „Limitarea va determina consumatorul român să se concentreze pentru cumpărăturile zilnice sau săptămânale în zilele lucrătoare și în prima parte a weekendului, respectiv vineri după amiază și sâmbătă, urmând că pentru duminică să se reorienteze pentru familie, mișcare în aer liber, cultură”, susțin cei doi liberali. Un alt argument al deputaților PNL este „revitalizarea comerțului tradițional”.