ESTE OFICIAL! Parlamentul European a votat sancţionarea Poloniei în baza articolului 7 al Tratatului de la Lisabona. Informații de ULTIMĂ ORĂ!
Editura Evenimentul si Capital

ESTE OFICIAL! Parlamentul European a votat sancţionarea Poloniei în baza articolului 7 al Tratatului de la Lisabona. Informații de ULTIMĂ ORĂ!

Autor: | | 18 Comentarii | 3723 Vizualizari

Soarta Poloniei a fost decisă! Mai exact, eurodeputaţii au aprobat joi procedura Comisiei Europene (CE) vizând să sancţioneze reformarea sistemului judiciar şi să plaseze presa din Polonia sub un control strict, considerate de Bruxelles o încălcare a statului de drept.

Mai exact, UE a lansat o procedură în baza Articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, care ar putea, în mod teoretic, să conducă la o suspendare a drepturilor de vot ale Varşoviei în Consiliul European, în cazul în care puterea nu revine asupra deciziei sale până la 20 martie.

Partidul Lege şi Justiţie (PiS, conservator, la putere) consideră aceste reforme necesare, pentru a pune capăt unui sistem corupt şi a îmbunătăţi eficienţa justiţiei. Propunerea CE a fost adoptată în PE cu 422 de voturi la 147. Alţi 48 de parlamentari s-au abţinut, scrie news.ro.

O asemenea decizie, care necesită unanimitatea celorlalte state membre, pare însă puţin probabilă, cu atât mai mult cu cât premierul ungar Viktor Orban a anunţat deja că se va opune.

Noul premier polonez, Mateusz Morawiecki, care a înlocuit-o pe Beata Szydlo în decembrie, caută să scadă tensiunile cu blocul comunitar. El urmează să se întâlnească, pe 8 martie, cu preşedintele CE, Jean-Claude Juncker. ÎNTÂLNIRE de GRADUL ZERO în ISRAEL. POLONIA are de DEZAMORSAT o BOMBĂ CU CEAS, după Legea Holocaustului

Legea cu privire la Holocaust a intrat în vigoare...

Marcând şi mai mult izolarea Poloniei pe scena internaţională, noua lege cu privire la Holocaust a intrat în vigoare joi, în pofida protestelor Israelului şi Statelor Unite.

Noua lege prevede pedepse de până la trei ani de închisoare în cazul celor care vorbesc despre ”lagăre ale morţii poloneze” şi celor care sugerează ”în mod public şi în pofida faptelor” că naţiunea sau statul polonez au fost complici la crime de război comise de Germania nazistă.

Ce spune Ministrul Justiției din Poloniei despre controversata Lege a Holocaustului

Ministrul Justiției din Polonia, Zbigniew Ziobro, care îndeplinește și funcția de procuror general al statului a anunțat că acei cetățeni care încalcă noua și controversata Lege a Holocaustului nu vor fi puși sub acuzare până la finalizarea deliberărilor Curții Constituționale care privesc norma, potrivit Haaretz.

Ministrul de Externe din Israel a calificat veste venită din Polonia drept un „progres substanțial” în direcția rezolvării crizei apărute după publicarea legii.

Oficiali polonezi vor clarifica dubiile legate de această lege şi vor angaja un dialog cu oficiali israelieni, a anunţat purtătoarea de cuvânt a guvernului polonez Joanna Kopcinska, joi, la Varşovia, scrie agerpres.ro.

Cu toate acestea, nu va fi supusă dezbaterilor nicio modificare la această lege care a fost condamnată pe plan internaţional.

Noua lege prevede amenzi sau pedepse până la trei ani de închisoare în cazuri de atribuire poporului sau statului polonez a responsabilităţii pentru atrocităţile comise de fascişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Guvernul conservator al Poloniei a justificat necesitatea legii prin faptul că ţara trebuie să se apere de asemenea termeni precum „lagăre de concentrare poloneze”. Criticii susţin că ea va cenzura libertatea de exprimare şi ar putea fi folosită de liderii politici pentru a da la o parte cazurile ce demonstrează complicitatea unor polonezi la crimele comise împotriva evreilor din Europa.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate