Așa cum arată acum tabloul intern al Partidului Național Liberal, probabil că Ludovic Orban pare câștigătorul alegerilor interne din septembrie. Oamenii din partid îl cunosc cu bune și cu rele de mult, aproape toți încă de la venirea lor în PNL. Este de atât de mult timp aici încât e greu să fie mulți mai vechi. Au chimie cu el, l-au avut alături la necaz sau sindrofie, pe unii i-a ajutat, altora doar le-a ascultat problemele.
Fiind vorba de un partid aflat la guvernare și de partidul din care provine președintele țării, nu trebuie să ne limităm la cântărirea relațiilor din partid, ci trebuie privit un întreg ansamblu de interese legate de această alegere.
Contracandidatul Florin Cîțu pare că pleacă în partid cu șansa a doua, dar analizându-i evoluția din 5 aprilie încoace, premierul pare o investiție mai bună, dacă e să pui bani într-un pariu.
Din acea zi încoace, pare că întreaga țară lucrează la creșterea cotei de încredere de care se bucură Cîțu. Când el a făcut anunțul că de la 1 iunie se vor ridica din restricțiile, sorții păreau că îi sunt defavorabili.
Medicii se plângeau de lipsa locurilor la ATI pentru bolnavii de Covid care se înmulțeau de la o zi la alta. Se cerea impunerea închiderii magazinelor de la ora 18.00 în weekend-uri. Lumea ieșea în stradă, furioasă că nu scapă din cușcă. Vaccinarea mergea greoi.
Aveam impresia că premierul își ”cumpără” un armistițiu până la ziua de 1 iunie.
Ca prin minune dispăreau piedicile din calea împlinirii promisiunii, spitalele s-au golit, numărul îmbolnăvirilor scade de la o zi la alta. Vaccinarea merge tot prost și ținta fixată inițial nu se va realiza, dar nici asta nu mai e un impediment. Au tăcut până și cei care spuneau că relaxarea fără discriminarea nevaccinaților va duce la scăderea ratei de imunizare.
Precum astrele într-un horoscop pentru noaptea nunții, toată țara se alinia pentru a îl ajuta pe Cîțu să respecte termenul de 1 iunie.
Astăzi, iată, pe lângă tradiționalul ”La mulți ani!” spus copiilor, spectatorii spectacolului românesc pot spune și un ”Mulțumesc!” celui care le-a anunțat liberarea din propriile case. Pot liberalii să nu țină cont de această realitate și, mai ales, de semnalul dat de ea?
Această evoluție, pe care nimeni nu o credea și toți o contraziceau, ne face să credem că Florin Cîțu pleacă în cursă cu prima șansă. Și că de astăzi, când relaxarea se confirmă, șansele lui cresc.
Ce accidente pot surveni? Scoaterea lui Orban din cursă pe modelul celui folosit când candida la Primăria Capitalei. O moțiune de cenzură, inițiată de PSD, la care se adaugă AUR, moțiune care ar avea nevoie de un sprijin minim, de doar câțiva parlamentari din amalgamul guvernamental, lucru ușor de rezolvat, considerând că USR-PLUS a negociat mai bine cu Orban decât cu liberalii care au părăsit masa discuțiilor la formarea actualului guvern, iar acum ei se numără printre susținătorii lui Cîțu. Sunt tot felul de lucruri care pot interveni într-o țară cu mai mult breakingnews decât buletine meteo, dar, la ora asta, banii puși pe premier par un pariu sigur.