Parcul de distracții din Bacău, închis de ANPC, după incidentul din weekend
- Antonia Hendrik
- 1 iulie 2025, 20:17
Parcul de distracții din Bacău. Sursa foto. Facebook/ Radio Easy BacăuParcul de distracții din Bacău a fost închis de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), după incidentul petrecut în weekend.
Mai exact, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a decis suspendarea tuturor echipamentelor de agrement dintr-un parc de distracții din Bacău, în urma unui incident petrecut duminică seară.
Parcul de distracții din Bacău, închis pentru public
O piesă s-a desprins dintr-unul dintre utilaje în timp ce acesta era în funcțiune, incidentul fiind surprins în imagini care au circulat ulterior în mediul online.
Într-un comunicat emis marți, ANPC a precizat că măsura a fost luată pentru a permite efectuarea unor verificări amănunțite și pentru reevaluarea condițiilor de funcționare ale parcului. Reluarea activității va fi posibilă doar după emiterea unei noi autorizații.
Incidentul a atras atenția publicului după ce filmări realizate de martori au fost distribuite pe rețelele sociale. În acestea se observă cum o componentă a unui utilaj se desprinde în timpul funcționării, în timp ce mai mulți tineri se aflau în mișcare pe instalație.

ANPC a închis parcul de distracții din Bacău. Sursa foto: Facebook
Reacția Primăriei Bacău
Primăria Bacău a anunțat că, deși Poliția Locală nu are competențe legale privind inspecția tehnică a instalațiilor de agrement, a transmis sesizări către instituțiile abilitate să intervină: Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) și Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor (ISCIR).
În urma imaginilor apărute în spațiul public, Poliția Locală a demarat verificări preliminare, însă, conform prevederilor legale, doar instituțiile specializate pot decide asupra legalității funcționării echipamentelor din spațiile private destinate distracției, a transmis municipalitatea.
Măsuri suplimentare pentru parcul de distracții din Bacău
Autoritățile au precizat că, în funcție de concluziile anchetelor în desfășurare, pot fi luate măsuri suplimentare, inclusiv suspendarea definitivă a activității parcului dacă se constată riscuri pentru siguranța publicului.
Reamintim faptul că duminică seara, în cadrul evenimentului „Hramul Bacăului”, un motor al unei tiribombe situate în parcarea catedralei s-a desprins și a căzut în timp ce oamenii se aflau pe scaunele instalației de distracție. Din fericire nimeni nu a fost rănit, potrivit radioeasy.ro

