Incident periculos într-un parc de distracții. O piesă metalică a căzut dintr-un carusel. Video
- Antonia Hendrik
- 30 iunie 2025, 21:24
Carusel. Sursa foto: PixabayUn incident periculos a avut loc într-un parc de distracții din Bacău, unde o componentă metalică provenită din sistemul unui carusel s-a desprins în timpul funcționării și a căzut între locurile ocupate de vizitatori. În acel moment, zeci de tineri și copii se aflau în carusel.Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Incident filmat de o persoană aflată în parc
Scena a fost filmată de un martor, iar înregistrarea arată cum o piesă cade de la câțiva metri înălțime, trecând printre scaunele caruselului, în timp ce acesta era în mișcare. Imaginile au stârnit îngrijorare în rândul publicului și au atras atenția autorităților.
Parcul este operat de o firmă privată și este amplasat pe un teren din zona centrală a municipiului Bacău. În urma incidentului, autoritățile locale, inclusiv Primăria Bacău și Poliția Locală, au declanșat verificări pentru a stabili dacă parcul respectă toate normele de siguranță și dacă își poate continua activitatea.
Reacția autorităților după acest caz extrem de periculos
Mai trebuie spus că autoritățile au cerut implicarea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău și Inspectoratului de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR) – pentru a realiza inspecții de specialitate referitoare la parcul de distracții.
În acest context, autoritățile au solicitat intervenția Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău și Inspectoratul de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR) – pentru a efectua verificări de specialitate în cazul parcului de distracții.
Mai exact, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău, Andreea Neagu, a precizat că, deși instituția nu are competențe directe în ceea ce privește inspecția echipamentelor din spații private de agrement, au fost sesizate instituțiile abilitate, și anume: Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și ISCIR – instituția responsabilă pentru inspecția instalațiilor sub presiune și a echipamentelor de ridicat.
În funcție de concluziile anchetelor desfășurate de aceste instituții, autoritățile vor decide ce măsuri se impun, inclusiv posibilitatea suspendării activității parcului de distracții din Bacău sau chiar aplicarea unor sancțiuni pentru organizatori acestui parc, informează stirileprotv.ro.