Parchetul General verifică modul în care au fost soluţionate dosarele lui Bercea Mondial

Parchetul General verifică modul în care au fost soluţionate dosarele lui Bercea Mondial

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus efectuarea, prin procurori anume-desemnaţi, a unui control având ca obiect identificarea tuturor cauzelor penale în care Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost cercetat şi a cauzelor conexe acestora, precum şi verificarea legalităţii soluţiilor dispuse de procurori.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General remis, miercuri, agenţiei de presă Agerpres, măsura a fost luată după ce în spaţiul public au apărut referi cu privire la existenţa unor nereguli în instrumentarea de către parchetele din raza Curţii de Apel Craiova a unor dosare penale având ca obiect infracţiuni comise de Sandu Anghel.

Săptămâna trecută, CSM a dispus efectuarea unor verificări de către Inspecţia Judiciară la Parchetele din Dolj şi Olt în legătură cu modul în care procurorii au efectuat urmărirea penală şi au instrumentat 28 de dosare deschise pe numele lui Sandu Anghel.

'În şedinţa din data de 17.07.2014, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus, cu unanimitate de voturi, efectuarea unor verificări de către Inspecţia Judiciară, potrivit competenţelor conferite de lege, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, Serviciul Teritorial Craiova şi Biroul Teritorial Olt ale DIICOT, precum şi la Serviciul Teritorial Craiova al DNA, în ceea ce priveşte respectarea normelor de procedură în efectuarea urmăririi penale sau a supravegherii cercetărilor penale în cauzele privindu-l pe Sandu Anghel, înregistrate şi soluţionate în perioada 2006 la zi, inclusiv din perspectiva respectării termenelor rezonabile, precum şi pentru efectuarea unei analize a modalităţilor de sesizare în aceste cauze', se arăta într-un comunicat al CSM.

Ne puteți urmări și pe Google News