Parchetul General a deschis dosar penal după înregistrările lui Ghiță
- Ramona Feraru
- 4 ianuarie 2017, 16:53
Procurorii Parchetului General vor verifica afirmațiile făcute de fostul deputat Sebastian Ghiță în urma dezvăluirilor și prezentării unei înregistrări în care Traian Băsescu povestea anumite aspecte din Justiție, se arată într-un comunicat de presă.
Ca urmare a vehiculării în mass media a unor informaţii privind posibile imixtiuni în actul de justiţie, astfel cum a rezultat dintr-o înregistrare făcută publică de fostul deputat Sebastian Ghiţă în care este redat un dialog între fostul preşedinte al României Traian Băsescu şi o altă persoană, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În cursul zilei de astăzi, 4 ianuarie 2016, la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informaţiilor făcute publice prin materialul difuzat pe data de 3 ianaurie 2017 pe postul România TV. În această înregistrare, Traian Băsescu relata despre informaţiile pe care le primea în legătură cu cauze judiciare aflate în curs de soluţionare.
Pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică.