Parchetul General: 11 persoane sunt inculpate în dosarul Nana. Procurorii explică modul în care s-au falsificat înscrisurile oficiale

Parchetul General: 11 persoane sunt inculpate în dosarul Nana. Procurorii explică modul în care s-au falsificat înscrisurile oficiale

rocurorii Parchetului General au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 11 persoane în dosarul schimburilor de terenuri din localitatea Nana. O parte dintre aceste persoane au avut anterior calitatea de suspecţi iar acum sunt inculpaţi.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Tudoriţa Niculae, Florian Decu, Marius Gelu Neagu şi Marian Dobre sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, spălare a banilor, conflictul de interese şi fals în declaraţii, potrivit Agerpres.

  • De asemenea, Gheorghe Dobre este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, spălare a banilor şi conflict de interese; Simona Alina Preda, Vasilica Preda, Domnica Enciu şi Daniela Negoiţă sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi spălare a banilor.

În plus, Nicolae Tudorache este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, spălare a banilor şi fals în declaraţii, iar Georgică Ştolea de complicitate la abuz în serviciu şi spălare a banilor.

 

Puşi sub control judiciar

 

Totodată, faţă de Tudoriţa Niculae, Florian Decu, Marius Gelu Neagu, Marian Dobre, Gheorghe Dobre şi Simona Alina Preda s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile.

Procurorii susţin că, în perioada 2005 - 2010, Tudoriţa Niculae, Florian Decu, Marius Gelu Neagu, Marian Dobre şi fostul primar comunei Nana Dumitru Budeşteanu (în prezent decedat) au iniţiat, constituit şi sprijinit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi ceilalţi inculpaţi, fapte urmate de săvârşirea de infracţiuni care au avut ca rezultat retrocedarea de terenuri prin eludarea dispoziţiilor legale în materie.

În aceeaşi perioadă, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, în calitate de membri ai Comisiei de fond Funciar Nana, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de avantaje/foloase necuvenite, Tudoriţa Niculae, Florian Decu, Marius Gelu Neagu, Marian Dobre, Gheorghe Dobre nu au îndeplinit sau au îndeplinit în mod defectuos acte în legătură cu reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri revendicate în numele unui număr mare de persoane (cca. 100), fapte care au cauzat prejudicierea domeniului privat al statului cu valoarea terenurilor retrocedate.

 

Manoperele frauduloase

 

În realizarea scopului vizând retrocedarea de terenuri, inculpaţii au utilizat diverse manopere frauduloase, inclusiv falsificarea unor înscrisuri dintre care enumerăm: procese verbale de şedinţă, cereri de retrocedare, declaraţii pe propria răspundere, acte de stare civilă ori copii de pe acestea, declaraţii olograf, diverse adrese.

Ulterior validării ori emiterii titlului de proprietate, în scopul ascunderii originii ilicite, au transferat, au determinat ori au ajutat la transferul dreptului de proprietate asupra unor terenuri retrocedate, totodată au săvârşit acţiuni care au avut ca rezultat dobândirea, deţinerea şi folosirea de bani şi terenuri cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni.

Ne puteți urmări și pe Google News