Papa Leon al XIV-lea, de la jeanși și plajă la Vatican. Misiunea care i-a schimbat viața
- Mădălina Sfrijan
- 17 mai 2025, 22:01
Papa Leon. Sursa foto: Instagram/PontifexÎnainte de a deveni reprezentantul Bisericii Catolice, Papa Leon a dus o viață simplă. În anii în care era misionar, Robert Prevost purta ținute casual și mergea la plajă. De asemenea, actualul Papă a fost la un pas să își piardă viața, după ce biserica în care se ruga a fost atacată.
Ce misiune a avut Papa Leon în primii ani de preoție
Hector Camacho își amintește de Robert Prevost, actualul papă Leon al XIV-lea, a cărui învestire oficială va avea loc duminică, ca de un tânăr misionar venit din Chicago. La acea vreme, acesta purta jeanși și vorbea cu dificultate limba spaniolă, arată Reuters.
În 1985, Hector Camacho era un adolescent care lucra în altarul unei biserici din orașul Chulucanas, situat în nordul Peru, la marginea junglei. Astfel, acesta l-a întâlnit pe Robert Prevost atunci când a a ajuns în regiune pentru a deveni preot paroh.
A fost prima experiență a viitorului papă pe teritoriul peruan, țară ce avea să-i devină loc de trai pentru următoarele patru decenii.
Laude din partea localnicilor
Jurnaliștii Reuters au vizitat localitatea unde Prevost și-a început activitatea pastorală. Localnicii și-l amintesc ca pe un tânăr carismatic, care a îmbrățișat cu implicare această misiune.
„Avea această aură care le vorbea oamenilor. Oamenii se înghesuiau la el", a declarat Camacho, în vârstă de 53 de ani, într-o capelă mică din satul Yapatera, unde Rober Prevost a slujit în trecut.
Camacho a relatat că îl însoțea pe Prevost în vizite la bisericile din zonă, uneori pe jos, alteori călare, purtând crucile și vinul necesar pentru slujbe. De asemenea, el a povestit că Papa Leon organiza excursii la plajă și aducea antrenori de karate, înot sau baschet în zonă. Aceștia îi învățau pe tineri să se apere și să aibă un stil de viață sănătos.
„A venit aici când era foarte tânăr, dar îi mulţumim acelui tânăr care a mers alături de noi, a jucat baschet pe teren şi ne ducea la plajă în weekend", a adăugat el.

Vatican. Sursa foto: Facebook
Și-a îndeplinit misiunea într-o zonă săracă
În ciuda resurselor de aur și a altor bogății minerale, zona de nord a țării este foarte săracă, adesea afectată de inundații în timpul sezonului ploios. În anii ’80 și ’90, zona a fost marcată de conflicte între gruparea maoistă de gherilă Calea Luminoasă și forțele guvernamentale, care au dus la moartea a aproximativ 70.000 de persoane.
Fidel Alvarado, preot în dieceza Chulucanas, era un tânăr student de 20 de ani la seminar când l-a întâlnit pe Prevost.
A fost la un pas de moarte
El a povestit cum o bombă a distrus ușa bisericii, iar preoții au primit amenințări. Lui Prevost și celorlalți slujitori nord-americani li s-a spus să părăsească regiunea în 24 de ore, altfel vor fi uciși. Cu toate acestea, ei au ales să rămână, a subliniat Alvarado.
„Ceea ce i-a convins să rămână au fost oamenii; ei au călătorit în zonă şi au simţit dragostea oamenilor”, a spus el.
Potrivit sursei, o fotografie veche îl arată pe tânărul Prevost în timp ce ține un potir cu vin mână. În imagine se observă că acesta se află într-o biserică veche, unde credincioșii se rugau direct pe pământ.
Locuia într-o cameră modestă
Camera în care Prevost locuia la reședința diecezei din Chulucanas era situată la etajul al doilea și avea ieșire la grădină. În încăpere, acesta avea un pat, un birou, un fotoliu și o noptieră.
Cristobal Mejia, episcopul actual al diecezei Chulucanas, în vârstă de 70 de ani, le-a arătat reporterilor Reuters locurile în care Prevost a trăit. Potrivit acestuia, actualul Papă aloca multe ore studiului și se ruga de la ora 05:00. Pentru a ajunge la credincioșii din regiune, Robert Prevost folosea un camion.
Prevost, care a obținut cetățenia peruviană în 2015, a învățat să vorbească fluent limba spaniolă de-a lungul anilor. Printre preparatele sale favorite se numără peștele marinat în zeamă de lime și puiul prăjit.

Biblie. Sursa foto: pixabay.com
Între 2015 și 2023, Robert Prevost a fost episcop în orașul Chiclayo, situat la aproximativ patru ore cu mașina de prima sa parohie.
Locuitorii au avut doar cuvinte de laudă la adresa lui.
„Ne-a vorbit întotdeauna despre valoarea comunităţii, ceea ce face parte din frumuseţea Sfântului Augustin”, a explicat Alvarado.
Papa Leon al XIV-lea, primul din Ordinul Sfântului Augustin
„Am sperat că va lua numele Augustin, dar cunoscându-l pe Robert, nu a vrut să facă să pară că augustinienii sunt centrul lucrurilor şi că guvernează”, a continuat el.
Ultimul papă Leon a fost recunoscut pentru implicarea sa în justiția socială.
„El spune că vrea o biserică care să asculte suferinţa celor săraci şi cred că Robert va face asta, va uni în loc să dezbine”, a adăugat Alvarado.
Și-a ajutat semenii
Oscar Antonio Murillo Villanueva, preot din arhidieceza Trujillo, a mărturisit că l-a întâlnit pe Prevost la finalul anilor 1980 și că acesta i-a oferit sprijin într-o perioadă dificilă din viața lui
„El a suferit durerea poporului peruvian. Nu a rămas niciodată tăcut în legătură cu nedreptăţile de aici, din Trujillo, şi din Peru... masacrele care au avut loc în Peru, situaţiile pentru care guvernanţii nu au făcut nimic, inundaţiile din sezonul ploios...", a precizat el.
Alte persoane l-au descris pe Prevost ca fiind amuzant și calm. Cu toate acestea, o parte dintre localnici au menționat că acesta putea fi sever atunci când venea vorba de respectarea rigorii academice. Potrivit acestora, Papa Leon nu a ezitat să exmatriculeze studenți de la seminar, mai ales după ce îi surprindea în timp ce copiau la examene.
„Făcea o mulţime de glume şi era contagios. Avea un simţ al umorului de neegalat", a spus profesorul Jose William Rivadeneyra.
Păstrează legătura cu cei din regiune
Camacho, care a rămas băiat de altar pentru Prevost și după ce acesta s-a mutat la Trujillo, a mărturisit că nu l-a văzut niciodată furios sau copleșit de emoții.
„Într-o zi, l-am găsit împachetându-şi hainele şi mi-a spus că se întoarce în Statele Unite pentru că mama lui murise. Am simţit o durere imensă, am plâns pentru el, dar el avea acest calm. Era foarte pregătit, ca şi cum mama lui era în mâinile lui Dumnezeu, care avea s-o primească", a povestit el.
Camacho i-a cerut lui Prevost permisiunea ca fiica lui să poarte numele regretatei sale mame, iar acesta a acceptat, devenind ulterior nașul micuței Mildred Camacho.
Astăzi, la 29 de ani, Mildred are copii și spune că a păstrat legătura cu Prevost, care între timp a urcat în ierarhia Bisericii.
„Mi-a trimis scrisori, mi-a trimis corespondenţă, mi-a povestit despre călătoriile lui, despre misiuni. Fraza lui era întotdeauna: ţine-mă în rugăciunile tale, aşa cum eu te ţin în ale mele”, a povestit ea.