Din cuprinsul articolului
Prin numirile de cardinali pe care le-a făcut, Papa Francisc a asigurat o majoritate confortabilă de cardinali ce se opun conservatorismului sau sunt de-a dreptul progresiști. Rămâne de văzut dacă aceștia vor reuși să impună un nou papă cu vederi similare celor ale Papei Francisc.
Bergoglio și apropierea de Biserică
Cel care va deveni ulterior Papa Francisc nu a fost de la început credincios practicant, ci abia la împlinirea vârstei de 17 ani, a simțit nevoia să intre într-o biserică și să-și mărturisească păcatele.
Când a decis, mai târziu, să devină preot, mama lui s-a opus, spunându-i că speră că va urma o carieră medicală. El i-a spus că va studia „medicamentul sufletului”.
După ce s-a alăturat iezuiților, un ordin care punea accent pe justiția socială, viitorul papă s-a oferit voluntar pentru munca misionară în Japonia, dar a fost refuzat, a spus el mai târziu, pentru că și-a pierdut o parte din plămânul drept din cauza pneumoniei, la vârsta de 20 de ani.
A fost hirotonit preot în 1969 și, patru ani mai târziu, a fost numit provincial, sau liderul iezuit - extraordinar de tânăr - al Argentinei.
Viitorul Papă Francisc și „războiul murdar” al dictaturii din Argentina
Bergoglio încă slujea în acel rol când o dictatură militară a preluat stăpânirea Argentina în 1976. Bilanțul său în acea perioadă avea să-l apese în anii următori.
Unii l-au acuzat că a colaborat la „războiul murdar” al juntei împotriva oponenților politici, inclusiv contra a doi iezuiți care au fost răpiți și torturați timp de câteva luni.
Laureatul Nobel pentru pace Adolfo Pérez Esquivel, un fost deținut politic al dictaturii, l-a exonerat ulterior pe Francis de complicitate cu regimul.
Papa însuși a recunoscut criticile aduse istoricului său, subliniind tendința sa de a lua decizii rapide. După ce și-a făcut dușmani în cadrul ordinului iezuit, fapt pentru care a sugerat că e vinovată maniera sa autoritară de a conduce, a fost transferat în orașul Córdoba, la peste 400 de mile de capitala Buenos Aires, unde a petrecut doi ani. Mai târziu, el a descris asta ca fiind o perioadă de „mare criză interioară”.
Drumul spre scaunul Sfântului Petru
Exilul său s-a încheiat în 1992, când prietenul său, cardinalul Antonio Quarracino, l-a convins pe Papa Ioan Paul al II-lea să-l numească unul dintre episcopii auxiliari din Buenos Aires.
Când cardinalul a murit, la începutul anului 1998, Bergoglio i-a succedat ca lider al catolicilor din oraș și a devenit cardinal în 2001.
În anii care au urmat, Bergoglio a devenit cunoscut pentru că trăiește o viață modestă și slujește în mahalale întinse din Buenos Aires. A refruzat palatul arhiepiscopal în favoarea unui apartament simplu în care își gătea singur mesele și a mers cu autobuzul și metroul în loc să ia o mașină cu șofer.
Când Papa Ioan Paul al II-lea a murit, în 2005, Bergoglio a apărut drept principalul candidat „liberal” pentru a-i urma. Papa Ioan Paul al II-lea a inversat o mare parte din impulsul progresist care a urmat Conciliului Vatican II, care urmărea să reechilibreze relația dintre biserică și lumea modernă, în anii 1960. În schimb, conclavul l-a ales pe Benedict, care a continuat linia conservatoare a pontifului anterior.
capela sixtina conclav © Nicoleta Raluca Tudor | Dreamstime.com
Papa Francisc, ales la al cincilea scrutin
Apoi, în februarie 2013, Benedict a șocat biserica demisionând, invocând debilitatea bătrâneții.
Bergoglio, pe atunci în vârstă de 76 de ani, nu era pe multe liste scurte de posibili succesori. Totuși, un grup mic de cardinali liberali au făcut lobby în liniște pentru candidatura lui. Cardinalul și-a impresionat, de asemenea, colegii cu puțin timp înainte de vot printr-un discurs care spunea că biserica trebuie să devină mai puțin concentrată pe ea însăși și să-și îndrepte energia spre evanghelizarea lumii în general.
Mulți observatori au considerat asta ca pe o replică implicită la predicția lui Benedict că biserica din Occident se va micșora la un nucleu credincios.
La cel de-al cincilea scrutin, pe 13 martie, cardinalii l-au ales pe Bergoglio drept al 265-lea succesor al Sf. Petru. Când a ieșit pe balconul Bazilicii Sf. Petru, a stat fără pelerina pe care o purtaseră alți papi și a salutat mulțimile de dedesubt cu un simplu „bună seara” înainte de a le cere să-l binecuvânteze.
În zilele următoare, a devenit clar că Francisc va fi un alt tip de pontif. S-a plimbat cu un Ford Focus și a stat într-un apartament cu două camere în pensiunea Vaticanului, în loc să se mute în Palatul Apostolic, unde dormeau de obicei papii.
Numirile de cardinali ale Papei Francisc, o mișcare strategică
Deciziile lui Francisc în privința numeirii de cardinali – bărbații care îi vor alege succesorul – au fost deosebit de strategice. El i-a evitat pe episcopii conservatori proeminenți instalați de predecesorul său Papa Benedict al XVI-lea în dieceze precum Los Angeles și Veneția și i-a „exilat” pe alții din locuri precum Tonga și Laos, departe de principalele centre de populație ale bisericii.
Până la moartea sa, papa numise aproximativ două treimi dintre cardinalii electori. Pentru a alege următorul papă este necesară o majoritate de două treimi din cardinali.
Indiferent dacă următorul papă urmărește sau se abate de la agenda lui Francisc, tensiunile și polarizarea care au crescut sub conducerea sa vor persista probabil în întreaga biserică, scrie WSJ.
