Papa Francisc rămâne în stare critică. Medicii au descoperit noi probleme
- Emma Cristescu
- 23 februarie 2025, 23:25
Papa Francisc. Sursa foto: Arhiva EVZ Papa Francisc rămâne în stare „critică” şi continuă să primească oxigen, dar nu a suferit o nouă criză respiratorie de sâmbătă seara, a anunţat Vaticanul duminică seara.
Papa Francisc rămâne în stare „critică”
„Complexitatea tabloului clinic şi aşteptarea necesară ca terapiile farmacologice să îşi facă efectul ne impun să rămânem precauţi cu privire la prognostic”, a indicat Sfântul Scaun în cel mai recent buletin privind sănătatea suveranului pontif.

Vatican. Sursa foto: pixabay
Medicii de la spitalul Gemelli din Roma, unde Papa a fost internat pe 14 februarie, au mai transmis că unele teste de sânge arată „o insuficienţă renală uşoară, în prezent sub control”. Papa rămâne conştient şi în cursul dimineţii, „în apartamentul său de la etajul 10, a participat la Sfânta Liturghie, alături de cei care îl îngrijesc”, au precizat sursele.
A suferit o criză respiratorie
Sănătatea Papei Francisc s-a deteriorat în ultima zi, anunțase sâmbătă seară Vaticanul într-o declarație, adăugând că a suferit „o criză respiratorie prelungită similară astmului” și că are nevoie de transfuzii de sânge.

Spitalul Gemelli. Sursa foto. Wikipedia
Duminică dimineață, Vaticanul a anunțat că suveranul pontif a petrecut „o noapte liniștită”. Un oficial de la Vatican, care nu a fost autorizat să vorbească despre starea papei, a declarat pentru că acesta este treaz și lucid duminică. El primește oxigen la nevoie printr-un mic tub sub nas, dar respiră fără ajutor, a adăugat oficialul.
Mesajul transmis de Papa Francisc
Într-un mesaj scris pentru rugăciunea sa obișnuită de duminică din Piața Sfântul Petru, pe care Papa nu a putut să o țină pentru a doua săptămână consecutiv, suveranul pontif a transmis că își continuă „cu încredere” tratamentul în spital. El le-a mulțumit medicilor săi și celor care i-au fost alături.
„În ceea ce mă priveşte, îmi continui cu încredere spitalizarea (…) urmând tratamentele necesare, iar odihna face de asemenea parte din terapie”, a scris Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, într-un text redactat „zilele acestea”, potrivit unei surse de la Vatican.