Papa Francisc îndeamnă SUA să dea un răspuns uman imigranţilor şi să renunţe la aplicarea pedepsei capitale

Papa Francisc îndeamnă SUA să dea un răspuns uman imigranţilor şi să renunţe la aplicarea pedepsei capitale

Papa Francisc a spus Congresului Statelor Unite că SUA trebuie să vadă imigranţii ca "persoane", nu ca "numere". El a criticat şi aplicarea pedepsei cu moartea şi comerţul cu armament.

Papa aflat într-o vizită istorică în SUA, a ţinut un discurs în faţa Congresului American. El a spus că imigranţii trebuie să fie trataţi "cu aceaşi pasiune şi compasiune cu care vrem să fim trataţi".

În aceeaşi direcţie, suveranul Pontif a profitat de ocazie pentru a reitera apelul privind abolirea pedepsei cu moartea în Statele Unite.

"Sunt convins că aceasta este cea mai bună cale: dat fiind că fiecare viaţă este sacră, orice persoană umană este înzestrată cu o demnitate inalienabilă, iar societatea poate doar să beneficieze de pe urma reabilitării persoanelor condamnate pentru crime", a declarat Papa Francisc în Congresul Statelor Unite".

"Avem responsabilitatea de a proteja viaţa umană în toate stadiile de dezvoltare", a adăugat şeful Bisericii Catolice, reiterând opoziţia faţă de avort.

Ne puteți urmări și pe Google News