Pandemia și miliardarii americani. Sume fabuloase

Pandemia și miliardarii americani. Sume fabuloase

Criza Covid-19 a lovit din plin economia mondială dar chiar și în aceste vremuri dificile se aplică zicala potrivit căreia ban la ban trage.

În perioada 18 martie-19 mai, valoarea netă a celor mai mari 600 de averi americane a crescut cu 434 miliarde de dolari. Aceasta reprezintă 398 miliarde de euro și un salt de 15% în doar două luni.

Primii cinci miliardari americani, Jeff Bezos, Bill Gates, Mark Zuckerberg, Warren Buffett și Larry Ellison, au câștigat singuri 75,5 miliarde de dolari (69,3 miliarde de euro).

Valoarea netă a averii fondatorului și CEO al Amazon, Jeff Bezos, a crescut cu 30,6% în timpul pandemiei Covid-19, ajungând acum la 147,6 miliarde de dolari (cu puțin sub PIB al Ungariei). Împreună cu Zuckerberg, care a câștigat 25 de miliarde de dolari, Bezos este cel mai mare beneficiar al crizei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Giganții tehnologici au afișat cele mai mari venituri, în timp ce restul economiei americane se prăbușește, lăsându-i pe cei cu venituri mici într-o stare de precaritate și mai mare.

De la mijlocul lunii martie, 47% dintre americani au declarat că au pierdut venituri de la începutul pandemiei.

Numai săptămâna trecută, 2,4 milioane de persoane cereau alocații temporare de șomaj în Statele Unite, scrie Slate.

„În timp ce milioane de oameni își riscă viața și traiul ca lucrători în prima linie, acești miliardari beneficiază de o economie și un sistem fiscal care este cablat pentru a canaliza bogăția către partea de sus” a societății, a declarat Chuck Collins, directorul unui program de combatere a inegalităților sociale la Institute for Policy Studies.

Se estimează că 16 milioane de lucrători americani au pierdut asigurarea de sănătate oferită de angajatorul lor.