Constantin Giurescu s-a născut într-o veche familie de moșneni din satul Chiojd, județul Buzău, unde a parcurs și clasele primare.

A urmat Liceul Sfinții Petru și Pavel din Ploiești iar ulterior a studiat în capitală, absolvind în 1898 Facultatea de Litere a Universității din București, cu o licență în filozofie și litere.

Constantin Giurescu este unul dintre reprezentanții „școlii noi” a istoriografiei române, alături de Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Nicolae Iorga și Vasile Pârvan, având o contribuție originală la studiul critic al vechilor instituții și structuri sociale, precum și al cronicilor medievale și izvoarelor străine despre istoria românilor.

Aceste contribuții originale au determinat alegerea sa ca membru corespondent al Academiei Române, în 1909, devenind membru titular al Academiei Române în 1914.

În 1918 a fost numit și Secretar General al Ministerului Instrucției Publice (Educației).

Constantin Marinescu, fostul său student, îl caracteriza astfel în volumul omagial „În amintirea lui Constantin Giurescu: la douăzeci și cinci de ani de la moartea lui (1875-1918)”, București, 1944:

„Spirit original, minte bogată, învățat înzestrat cu un ascuțit simț al răspunderii celor puse pe hârtie. Constantin Giurescu ajunsese la concluzii noi în ce privește pe unii dintre cronicari (Grigore Ureche de pildă), dar, mai ales, reușise să lumineze importantul capitol – puțin atins de cercetătorii anteriori – al vechilor instituții”.

Dinastia

Constantin Giurescu a fost căsătorit cu Elena Antonescu și au avut împreună trei copii, Constantin, Elena, și Lelia. Constantin Giurescu a fost fondatorul unei dinastii de istorici, fiul său Constantin C. Giurescu și nepotul Dinu C. Giurescu, urmându-i pasiunea pentru trecut și afirmându-se ca istorici de prestigiu, amândoi devenind și membri ai Academiei Române.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE