Pandemia a redus la jumătate profiturile băncilor din Bulgaria

Pandemia a redus la jumătate profiturile băncilor din Bulgaria

Pandemia a redus la jumătate profiturile băncilor din Bulgaria

Băncile au terminat anul de criză 2020 cu o scădere a profitului la jumătate la aproape 815 milioane de leva, potrivit datelor Băncii Naționale a Bulgariei (BNB).

În ultimul trimestru, 9 din 24 de bănci au fost în pierdere, deși acestea sunt în principal cele mai mici. Numai în luna decembrie, sistemul este în pierdere, dar Banca Bulgară de Dezvoltare deținută de stat a adus o contribuție importantă la aceasta - ea a alocat 100 milioane de leva pentru provizii și încheie anul cu pierderi, relatează ziarul bulgar Kapital.

Publicația arată că acest lucru se datorează probabil faptului că o parte din măsurile guvernamentale anti-criză trec prin această bancă, inclusiv împrumuturi fără dobândă pentru gospodării și garanții pentru împrumuturi de afaceri, care se așteaptă să ducă la pierderi.

Așa cum era de așteptat, Unicredit Bulbank, cea mai mare bancă din punct de vedere al activelor, a încheiat anul cu cel mai mare profit - 224 milioane de leva, care este însă cu 50% mai puțin decât în anul precedent. În această etapă, din cauza moratoriului creditului, bilanțurile băncilor nu prezintă o deteriorare semnificativă a portofoliilor.

Venitul net al dobânzilor a scăzut, de asemenea, anul trecut, deși minim - cu 3,5%. Venitul net din taxe și comisioane este cu 6,1% mai mic.

În acest timp, costurile administrative ale băncilor continuă să crească, deși modest, cu toate că mai mulți clienți utilizează serviciile bancare electronice și mobile. Motivul este că optimizarea performanței sucursalelor rentabile este lentă. Cu toate acestea, activele administrate de bănci cresc, iar în anul 2020 au depășit 124 de miliarde de leva, ceea ce reprezintă o creștere de 8,6% pe an.

Articol de Tatiana Dimitrova

https://www.dnevnik.bg/biznes/2021/02/01/4169843_epidemiiata_svi_dvoino_pechalbata_na_bankite/

Traducere: Rador

Ne puteți urmări și pe Google News