Deschiderea pentru public a Palatului din Primăverii, în care a stat Nicolae Ceaușescu, a fost pentru fătucele de la televiziunile de știri un bun prilej de a ne dovedi -a nu știu cîta oară- că sunt eminamente analfabete. Nu sunt nostalgic al lui Nicolae Ceaușescu, deși, dacă mă gîndesc fără fostul Conducător, Dîmbovița ar fi fost mai departe o mlaștină curgătoare împuțită, iar bucureștenii n-ar fi beneficiat de metrou, dar, urmărind turuiala neghioabă a fătucelor, urcînd și coborînd scările una după alta, intrînd prin încăperi cu microfonul în mînă, mai că aș fi devenit fan al lui Nicolae Ceaușescu, atît de pline de clișee de gazete de perete anticomuniste erau comentariile lor la cele văzute. Principalul clișeu- și singurul- suna cam așa:

În timp ce Poporul trăia  în garsoniere, iată în ce lux se lăfăia Nicolae Ceaușescu.

Un clișeu repetat papagalicește de fătuce, din gazetele de perete anticomuniste, lesne de pus la îndoială, deoarece:

Palatul nu era proprietatea lui Nicolae Ceaușescu, ci a statului. La ora actuală, Palatul celui care a condus România timp de  aproape trei decenii, e surclasat de Palatele multor gușteri postdecembriști, a căror singură activitate  a fost jefuirea țării. În  doar un an și ceva de mandat, prin pretențiile sale nesăbuite în materie de lux,  președintele Republicii, democratul Klaus Iohannis, a costat mai mult statul român decît președintele RSR, dictatorul Nicolae Ceaușescu, în aproape  trei decenii de mandat.

Dacă există vreo mustrare în privința Palatului în care a stat Nicolae Ceaușescu, ea se referă nu la lux, ci la prostul gust al fostului conducător.

După ce-am vizitat vila lui Nicolae Ceaușescu de la Snagov, am  publicat însemnările întitulate Gusturile de chiabur ale lui Nicolae Ceaușescu. Aceste însemnări sunt valabile și pentru Palatul din Primăverii.

Culmea e că  sunt valabile și pentru palatele ciocoilor postdecembriști! De aceea, însemnările de mai jos se referă și la felul în care înțeleg să trăiască îmbogățiți tranziției românești.  

”Vila lui Ceaușescu de la Snagov s-a păstrat intactă. Recunosc în jurul casei cele văzute într-un faimos film străin despre viața Conducătorului: terasa unde bărbații politici jucau șah, iar femeile – și ele politice – ședeau la o bîrfă; copacul în care se urcau pe rînd, pentru a-și dovedi atașamentul față de valorile socialismului, membrii Comitetului Politic Executiv. Iată aleea pe care Ceaușescu, aflat în puterea vîrstei, cu înfățișarea lui de june-prim dintr-un film neorealist italian, îi dă flori Elenei, cu un gest teatral, dedicat în parte și aparatului de filmat.

Pelicula insistă pe prostul-gust al fostului dictator.

Într-adevăr, ceea ce surprinde, ceea ce șochează chiar, în interiorul celebrei vile e prostul-gust. Și cînd spun aceasta nu mă refer la eclectismul care domnește peste tot, la faptul că lucrurile par a fi strînse aici după un singur criteriu: cel al întîmplării norocoase. O scrumieră banală, de talcioc, stă înconjurată de galeuri. Cînd spun prostul-gust, mă refer la altceva, mult mai important. Ceaușescu a locuit această vilă în anii de vîrf ai revoluției tehnico-științifice. Cuceririle acesteia au dat năvală în casele occidentalilor, punîndu-le la dispoziție aparate din cele mai sofisticate. Toate menite a ușura viața omului. Toate menite a-i elibera inteligența și energia pentru a și le putea consacra altor lucruri decît spălatul vaselor sau frecatul podelelor. Această scutire a omului de povara treburilor mecanice (inclusiv a socotitului, pentru care s-au creat calculatoarele) reprezintă, cred, noutatea spectaculoasă a Occidentului de după cel de-al Doilea Război Mondial. Ea, această noutate, explică extraordinarele progrese tehnico-științifice atinse de Occident în această perioadă. Și ea, această noutate, explică victoria Vestului asupra Estului, a unui Est în care inteligența oamenilor de știință, a tuturor oamenilor, a celor talentați și netalentați a fost obligată să se cheltuiască în lucruri pe care, în Occident, de mult le fac mașinăriile.

 

Plecînd de aici te-ai aștepta, așadar, să întîlnești în vila celui mai puternic om din România confortul occidental împins pînă la ultimele sale consecințe. Nimic din toate acestea în casa în care a trăit Ceaușescu. Banii – și aceștia nu sînt deloc puțini – au fost vîrîți într-o bogăție pe cît de fastuoasă pe atît de inutilă: podele de gresie, perne și pernuțe peste tot; lemn înflorit complicat, candelabre cu strugurași și cu prunicele. Totul e de un lux greoi, insuportabil, trădînd un prost-gust ieșit din comun. Surprinde îndeosebi inutilitatea lucrurilor. Pentru un veritabil intelectual casa e o mașinărie simplă, redusă la îndeplinirea promptă și eficientă a funcțiilor vitale. La vila lui Ceaușescu, inutilitățile sînt de-a dreptul împovărătoare: lambriuri, ciucurei, galeuri, tablouri grele. Ce trădează acest interior? Mai întîi, un evident gust de parvenit. Prin bogăția inutilă a casei sale, Ceaușescu vrea să impresioneze. Ea, această bogăție, nu era făcută să-l ajute în munca sa, să-i dea eficiența omului modern, ci să-l arate că s-a ajuns. Există astfel, în viața lui Ceaușescu, desprinsă din lectura acestei vile, o secretă nostalgie după bogăția de chiabur.

Cel care și-a făcut un stindard din lupta împotriva bogaților a fost în realitate un admirator pînă la invidie al acestora. În timp ce critica îmbuibarea, tendința spre îmbogățire a unora, Ceaușescu se străduia să îngrămădească în vila sa lucruri cît mai scumpe: lucruri care să-i demonstreze bogăția. S-a scris și s-a spus că asupra fostului conducător și-a pus amprenta copilăria săracă. Într-adevăr, așa e. Nu însă îndîrjindu-l în lupta împotriva exploatatorilor, cum scriau hagiografii săi, ci făcîndu-l să rîvnească în secret interiorul luxos, dar de prost-gust, al proaspeților îmbogățiți din perioada interbelică. Același gust de grozăveală chiaburească se regăsește și în imaginile din filmul documentar consacrat familiei Ceaușescu. Pelicula a fost alcătuită din alte filme documentare (cumpărate pe bani grei după Revoluție) făcute pe vremea lui Ceaușescu, la comanda acestuia, pentru a imortaliza viața sa personală. Numai că, în chip bizar, dar explicabil, politicianul comunist cheamă pe cel cu aparatul de filmat nu să-l surprindă la birou, citind sau scriind, nici măcar dînd indicații națiunii. Ceaușescu comandă să fie imortalizat la chef, la vînătoare, la aniversări cu amicii. Ca orice chiabur. Așa cum se vede din filmul străin, omul era în largul său cu lăutarii. Simțea nevoia să bea un pahar de țuică, să mănînce mici, să-și ia nevasta de gît și să cînte împreună cu taraful. Nimic rău pînă aici. Am putea spune că în astfel de lucruri se regăsește omul simplu care a fost Ceaușescu. Am putea spune că în aceste lucruri se regăsesc nevoile unui om care n-a fost și n-a trăit sofisticat și complexat. Numai că Ceaușescu are chef nu numai să cînte ținîndu-și nevasta de gît. El are chef și să fie filmat în timp ce face asta. Ca orice chiabur autentic. Ca orice mahalagiu care ține să lase eternității imaginea sa în timp ce bea un șpriț.

Enigma marilor dictatori, mai precis enigma politicii acestora, poate fi deslușită într-un fel și din viața lor personală. Întreaga politică a lui Ceaușescu poate fi înțeleasă după ce vizitezi vila sa de la Snagov. În plăcerea de a afișa o bogăție grea, inutilă și complicată se regăsește întreaga construcție multilateral dezvoltată a României din așa-zisa epocă de aur. Tot ce-a construit Nicolae Ceaușescu în acea perioadă e greoi, împovărător, făcut nu atît pentru a fi util, cît mai ales pentru a impresiona. Gustul fostului conducător pentru ostentativul de tip chiaburesc se regăsește în toate: în marile și stupidele spectacole de pe stadioane, în programele solemne pînă la plictiseală ale Televiziunii, în drumurile multe, dar croite anapoda, în blocurile cenușii.

Din vila de la Snagov se vede limpede că țăranul funciar care era Nicolae Ceaușescu n-avea încredere în „drăcoveniile nemțești”. Și dacă secretarul general le respingea din casa sa, cum le-ar fi acceptat el în România, care era într-un fel casa sa mai mare?! Numai după ce vizitezi locuința de la Snagov înțelegi că sub Ceaușescu țara n-avea nici o șansă să se modernizeze. Din acest punct de vedere, fostul președinte era un stalinist perfect. Cu excepția asasinatelor, aproape tot ce-a făcut el amintește de Stalin. Ca și Stalin, a refuzat lumea modernă, preferînd cuceririlor tehnico-științifice construcțiile greoaie, de tip primitiv. Sufletul lui Ceaușescu refuza orice subtilitate a secolului XX. De aici, întreaga realitate spirituală a României din așa-zisa epocă de aur: impunerea în artă, în cultură a realismului plat, de tip Vlahuță și Coșbuc, refuzul analizei complicate, respingerea și reprimarea personalității rebele, care încearcă să fie altfel decît celelalte, preferința pentru executanții pe cît de conștiincioși pe atît de primitivi. Judecînd după gustul care a prezidat alcătuirea locuinței de la Snagov, Ceaușescu nu putea să aibă în jurul lui intelectuali autentici. El nu putea decît să prefere oameni cu nevoi simple, primitive, lipsiți de simțul umorului, gata să se preteze la toate glumele proaste pe care le făcea fostul secretar general. Cînd fiica sa, Zoe, are în aparatament o bibliotecă de fațadă, cu rol exclusiv de mobilă, în timp ce scările care duc la patul ei sînt presăarate cu pernuțe, cînd fostul dictator își amenajează la subsol o cramă în toată regula, era de așteptat ca inteligența, cultul, sufletul complicat, modern și rebel să n-aibă nici o șansă sub regimul Ceaușescu.

Ajuns afară, în imensitatea livezii înflorite, cu atît mai grea, mai apăsătoare ți se pare atmosfera dinăuntru. Vila lui Ceaușescu de la Snagov ne convinge că, sub Ceaușescu, România ar fi rămas mai departe ruptă de dinamicul, complicatul și inteligentul secol XX.