Pachetul UE încurajează migrația ilegală, spune Ungaria
- Iuliu Vlădescu
- 16 februarie 2024, 10:39
Pachetul UE privind migrația va deschide larg porțile Europei pentru migranții ilegali, avertizează europarlamentarul Balázs Hidvéghi.
Pachetul UE privind azilul și migrația susținut la reuniunea de miercuri a Comisiei pentru Drepturi Civile, Afaceri Interne și Justiție (LIBE) a Parlamentului European (PE) ar deschide larg porțile Europei în fața migrației ilegale, potrivit cotidianului Magyar Hirlap din Ungaria.
Balázs Hidvéghi: Pachetul UE privind migrația, „planul lui Soros”
Declarația a fost făcută, la Bruxelles, de europarlamentarul FIDESZ, Balázs Hidvéghi, într-o declarație acordată jurnaliștilor maghiari.
Politicianul a subliniat că prin aprobarea regulamentului Comisia de specialitate a PE a luat decizia de a accepta planul Soros.
Potrivit propunerii de la Bruxelles, imigranții ilegali din Europa ar trebui să fie relocați în funcție de cote. Dacă o țară respinge relocarea imigranților, poate fi amendată, a explicat Balázs Hidvéghi.
„Ghetouri pentru migranți în țările membre ale UE”
Europarlamentarul a amintit că noile reguli ar permite migrația ilegală pe teritoriul Uniunii Europene, deoarece nu ar fi de acord în continuare ca deciziile privind migrația și cererile de azil să fie luate în afara granițelor Europei, ceea ce creează o situație de necontrolat, deoarece migranții ilegali nu pot fi găsiți și trimiși înapoi din Europa.
„Este inacceptabil ca prin această decizie ar fi create ghetouri pentru migranți în țările membre ale UE”, a spus Hidvéghi.
Europarlamentarul FIDESZ a adăugat că „singurul sistem care funcționează bine pentru stoparea migrației ilegale este sistemul ungar. Ungaria menține decizia luată cu ani în urmă cu privire la închiderea fizică și legală a frontierei”.
Ungaria are cel mai bun sistem privind migrația, spune europarlamentarul
„Astfel își protejează propriul teritoriu, dar în același timp și teritoriul Uniunii Europene împotriva afluxului de migranți ilegali”, a mai spus politicianul maghiar.
„Pachetul UE privind azilul și migrația și acceptarea acestuia reprezintă un atac la adresa sistemului ungar care funcționează bine”, a subliniat europarlamentarul FIDESZ, care a menționat: „Vom continua să protejăm Ungaria de migrația ilegală și nu vom lăsa să devină o țară a migranților”.
(Traducerea: Rozália Gănciulescu, RADOR RADIO ROMÂNIA)