Păcăliciul zilei. Păcălice sau „nepăcălită” la timp, aceasta-i întrebarea

Păcăliciul zilei. Păcălice sau „nepăcălită” la timp, aceasta-i întrebarea

Nu numai celebritățile reușesc să fie Păcălici. Sunt savuroase! Dar și oamenii obișnuiți pot fi Păcălici monumentali. Monumentali!

O situație cu care cred că mulți dintre noi ne-am lovit. Întâmplarea care ne joacă feste... Întâlnirea nearanjată care ne joacă feste, în care putem cădea de Păcălici. Ei bine, să avem grijă ce vorbim, unde vorbim și cu cine vorbim.

Emisiune de Mirel Curea

Unii oameni povestesc cu mare umor despre întâlniri memorabile cu diverși Păcălici. Este cazul doctorului pneumolog specialist Sorin Bivolaru, de la Spitalul Militar Galați. Să vedem ce povestește omul.

„Am ieșit la o alergare scurtă, să-mi limpezesc mintea, să-mi dezmorțesc puțin articulațiile. În drum spre casă, intru într-o farmacie. În fața mea o bătrânică îi întinde o rețetă simplă domnișoarei 1, să-i zicem.

După o analiză scurtă, solicită ajutorul colegei. O altă ”domnișoară”. Domnișoara 2, apucă rețea și după o analiză ultra, mega rapidă, dă ochii peste cap.

”E vreo problemă cu rețeta?”, continuă bătrânica să întrebe. ”Cu rețeta nu, dar puteați să alegeți un medic mai bun”(rețeta era parafată de mine), răspunde domnișoara 2. Domnișoara 1 îi arde un cot pe sub tejghea.

O întâlnire memorabilă

Pleacă bătrânica, urmez.

”Mă iertați că vă întreb, de ce spuneți că Dr. Bivolaru nu e așa bun?”

Domnișoara 2 simte pericolul și încearcă să se eschiveze. Nu mă las ”am programare la el joi, aș vrea să știu dacă mai merg sau nu”.

”Cu ce să încep? Cu faptul că e mitocan, arogant și nesimțit?”

”Pe mine nu mă deranjează aroganța mitocănia și nici nesimțirea, atâta timp cât îmi rezolvă problema” îi răspund.

”Păi am auzit că, nici ca medic nu e așa bun” îmi răspunde domnișoara 2.

”Ați auzit? Credeam că i-ați fost pacientă”. Eu dacă aș spune că am auzit despre dumneavoastră că sunteți genul de fată care face un test de inteligență și rezultă că e frumoasă, credeți că ar fi corect față de dumneavoastră?!

M-am uitat pe ecusonul ei la nume și vă pot spune atât:

”O femeie nu se supără pe un bărbat pentru ce îi face, ci pe toate ocaziile ratate în care putea să îi facă ceva și nu i-a făcut!”

Pe cine nu Păcălești nu te lasă în pace

Doctore, este corectă concluzia. Deci nu mai umblați prin farmacii, pe unde lucrează domnișoare care oftează la pagina d-voastră de Facebook și pe care nu le-ați onorat.

Ne puteți urmări și pe Google News