Ovidiu Silaghi, audiat în al treilea dosar penal

Ovidiu Silaghi, audiat în al treilea dosar penal

Fostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi, în prezent deputat ALDE, s-a prezentat ieri la DNA pentru a fi audiat într- un dosar de corupţie.

 Acesta nu a dorit să facă declaraţii jurnaliştilor pe marginea prezenţei sale în faţa procurorilor. Acum, fostul ministru ar avea statut de martor într-un dosar de anvergură, despre care procurorii nu pot da încă detalii. Potrivit unor surse din anchetă, ar fi însă vorba despre un mare scandal de corupţie. Silaghi a fost implicat în mai multe scandaluri de corupţie, apărând inclusiv în calitate de suspect. În 2013, el le-a dat explicaţii procurorilor într-un dosar în care a fost reclamat de un senator că a încercat împreună cu Liviu Dragnea, pe atunci vicepremier, să manipuleze referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Într-un alt dosar, Silaghi este suspectat că ar fi primit 200.000 de euro de la omul de afaceri Nelu Iordache. Iar în ianuarie 2016, Silaghi a dat declaraţii la sediul DNA Oradea, timp de patru ore, în calitate de martor în dosarul fostului vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Govor.

Ne puteți urmări și pe Google News