Ouăle vopsite din supermarketuri, contaminate

Ouăle vopsite din supermarketuri, contaminateSursa foto: Pixabay

În apropierea Paștelui, marile magazine sunt pline de ouă vopsite. Cu toate că varianta este la îndemână pentru persoanele ocupate, acestea ar putea reprezenta un pericol real pentru organism. Avertismentul vine din partea instituțiilor de control din Germania. În urma mai multor analize făcute pe aceste produse, rezultatele au fost alarmante.

Consumatorii sunt îndemnați să nu cumpere ouă vopsite din magazine

În perioada sărbătorilor pascale, ouăle vopsite atrag privirile în supermarketuri. Cu toate acestea, consumatorii sunt îndemnați să nu cadă pradă tentației și să le vopsească singuri.  Unul dintre aspectele asupra căruia specialiștii din Germania atrag atenția are legătură cu marcarea produselor.

Ouă

Sursa foto: Arhiva EvZ

De cele mai multe ori, codurile producătorului lipsesc de pe ouă, astfel încât identificarea provenienței lor devine imposibilă.

Nu provin de la găini crescute în aer liber

Produsele de Paște au invadat deja rafturile supermarketurilor din toată Europa. Multe dintre acestea sunt expuse la raft cu mult timp înainte.

Specialiștii din Germania susțin că majoritatea magazinelor nu oferă detalii clienților. Astfel, aceștia nu pot afla detalii legate de originea, creșterea și perioada de valabilitate a ouălor. Mai mult, toate ouăle vopsite din magazine nu provin de la găini crescute în aer liber, spun aceștia.

Ouâ vopsite

Sursa foto: Arhiva EVZ

 

Ouăle vopsite din magazine, pline de germeni

În alte state europene, ouăle „procesate”, conțin mențiunea „KAT” pe ambalaj. Acest lucru garantează că păsările nu sunt crescute doar în spații închise. Consumatorii nu pot afla detalii legate de ferma de proveniență sau valabilitate. Totuși, aceste produse nu ar fi 100% sigure.Oficiul de Stat pentru Protecția Consumatorului și Siguranța Alimentelor (LAVES) din Braunschweig testează mostre de ouă deja vopsite pe tot parcursul anului. Rezultatele acestei analize sunt dezastruoase.

„Aproximativ o treime din probele care ajung aici sunt contaminate cu germeni”, raportează șefa de testare Jana Paulsen pe NDR.

De altfel, specialista a subliniat că „fiecare al treizecilea ou vopsit este necomestibil”.