Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Sărbătoarea tradițională românească a iubirii Dragobete este celebrată anual pe 24 februarie și marchează începutul primăverii în calendarul popular. Originile acestei zile își au rădăcinile în mitologia daco-romană și în obiceiurile populare legate de fertilitate, natură și dragoste, potrivit cercetărilor despre folclorul românesc.
Numele „Dragobete” provine de la figura mitologică a unui tânăr voinic și frumos, fiu al Babei Dochia, considerat patronul iubirii și protectorul tinerilor îndrăgostiți.
Cum a apărut Dragobete
Tradiția spune că Dragobete era un tânăr vesel și jucăuș, simbol al bucuriei și al legăturilor afective. În popor, ziua lui era marcată prin jocuri și întâlniri între feciori și fete, cu scopul de a stimula relațiile amoroase și de a sărbători dragostea în comunități.
Dragobete, ziua iubirii. Sursa foto. Pixabay
În unele zone, fetele purtau flori și ieșeau în aer liber, iar tinerii le urmăreau cu cântece și jocuri, într-un ritual care combina distracția cu semnificațiile sacre ale fertilității și renașterii naturii.
Originea sărbătorii este legată și de practicile precreștine ale comunităților agricole din spațiul românesc. Se credea că la sfârșitul iernii, Dragobetele aducea noroc în dragoste și că persoanele care participau la ritualuri aveau șanse mai mari să găsească perechea potrivită.
Tradiții și superstiții
În tradiția populară, ziua era considerată favorabilă și pentru începutul relațiilor romantice, dar și pentru alte activități care simbolizau renașterea naturii: curățenia casei, îmbrăcarea cu haine noi și ieșirea în pădure sau la câmp pentru a observa primele semne ale primăverii.
Sursa foto: EVZ
Practici specifice erau întâlnite în diverse regiuni ale României. În Moldova, fetele erau obișnuite să adune flori de primăvară și să le ofere băieților pe care îi plăceau, iar aceștia răspundeau prin cântece și glume. În Muntenia și Oltenia, se organizau jocuri de grup în aer liber, unde tinerii se aliniau pe sexe și formau cercuri, dansând și alegându-și parteneri pentru anul următor.
Obiceiul simboliza, pe de o parte, bucuria socializării și, pe de altă parte, legătura armonioasă dintre oameni și natură.
În Banat și Transilvania, tradiția avea o componentă mai ritualică. Fetele adunau flori de primăvară și le așezau în vase cu apă, considerând că acestea reflectă soarta în dragoste pentru anul care începea.
În unele sate, Dragobetele era asociat cu obiceiuri legate de alungarea spiritelor rele și protecția comunității împotriva bolilor sau ghinionului, ceea ce arată legătura dintre sărbătoare și vechile credințe populare despre echilibrul cosmic și fertilitate.
De ce nu a fost introdusă în calendarul religios
De-a lungul timpului, sărbătoarea a fost influențată și de tradițiile creștine, însă nu a fost niciodată complet integrată în calendarul religios. În loc să fie dedicată unui sfânt sau unui eveniment religios, Dragobete a rămas un simbol al iubirii și al tinereții, păstrând caracterul său ludic și afectiv.
În perioada interbelică, sărbătoarea era menționată în presă și în publicațiile etnografice ca un moment al anului în care comunitățile sărbătoreau începutul primăverii prin dans, cântec și jocuri amoroase.
Simbolistica Dragobetelui a fost păstrată până în zilele noastre, iar în prezent, sărbătoarea este celebrată atât în mediul rural, cât și în orașe. În ciuda influențelor occidentale, cum ar fi Valentine’s Day, Dragobetele își menține specificul românesc, cu accent pe legătura dintre natură, tinerețe și iubire.
