Orientul Mijlociu este în alertă. Șeful Hezbollah s-a întâlnit cu liderii Jihadului Islamic și Hamas
- Ionel Sclavone
- 25 octombrie 2023, 20:00
Orientul Mijlociu este în alertă după ce șefiii celor trei organizații teroriste implicate în războiul cu Israel s-au întâlnit la Beirut. Postul de televiziune al Hezbollah, din Liban, a relatat despre întâlnirea dintre liderii organizațiilor Hezbollah, Hamas și al Jihadului Islamic. Cei trei au hotărât să-și coordoneze acțiunile în funcție de evoluția situației din Gaza.
Orientul Mijlociu este în alertă după apariția unei știri pe postul de televiziune al Hezbollah, din Liban. Liderii organizațiilor Hamas, Hezbollah și al Jihadului Islamic au avut o discuție la Beirut. Cei trei au hotărât să-și coordoneze acțiunile împotriva Israelului, în funcție de evoluția situației din Fâșia Gaza.
Şeful grupării şiite Hezbollah, proiraniană, s-a întâlnit miercuri cu principalii șefi ai facţiunilor Hamas şi Jihadul Islamic din Fâșia Gaza. Aceștia au căzut de acord să-și coordoneze acțiunile și să studieze paşii de urmat în răspunsul la adresa Israelului.
O imagine de la întrevederea celor trei a apărut deja în presă, fiind difuzată de postul de televiziune. Suficient cât să ridice nivelul de tensiune din Orientul Mijlociu. În imagine apare Sayyed Hassan Nasrallah, șeful Hezbollah, comandantul adjunct al Hamas, Saleh al-Arouri, şi şeful Jihadului Islamic, Ziad al-Nakhala.
„Reuniunea... a evaluat poziţiile asumate la nivel internaţional şi ce trebuie să facă Axa Rezistenţei”, a titrat televiziunea Al-Manar.
Postul se referă la alianța pusă la cale de Iran ce reunește grupările palestiniene, Siria, Hezbollahul libanez şi alte facţiuni teroriste din Orientul Mijlociu.
Orientul Mijlociu este în fierbere
Reprezentanții Hezbollah au explicat care a fost rolul întrevederii de la Beirut . Aceștia au transmis un comunicat de presă la finalul întâlnirii celor trei, care a pus pe jar Orientul Mijlociu. Potrivit sursei citate, participanții au stabilit „ce anume trebuie să facă părţile Axei Rezistenţei în această fază delicată pentru a obţine o victorie reală a Rezistenţei în Gaza şi Palestina, dar şi pentru a pune capăt agresiunii trădătoare şi brutale împotriva poporului nostru oprimat”. Situația pare că se deteriorează din ce în ce mai mult în Orientul Mijlociu.
„Am căzut de acord să continuăm coordonarea şi să urmărim evoluţiile zilnic şi cu titlu permanent”, a explicat Hezbollah.
Începând din 8 octombrie, gruparea Hezbollah și Israelul au fost angrenate într-un intens foc încrucişat la graniţa comună. Aici au avut loc mai multe acțiuni revendicate de facţiunile palestiniene de pe teritoriul libanez. Teritoriul israelian a fost atacat cu rachete. Teroriștii Hamas și ai Jihadului Islamic au încercat să se infiltreze în Israel, în acest conflict.
Operațiunie au avut loc cu aprobarea Hezbollah, sub controlul căruia se află fâşia de sud a Libanului, la graniţa cu Israelul, notează EFE. Toate acestea fac ca situația din Orientul Mijlociu să fie în pragul exploziei.