Organizaţiile teroriste se apropie de România. Mesajul alarmant al unui politician din Ungaria

Organizaţiile teroriste se apropie de România. Mesajul alarmant al unui politician din UngariaLiderul Hamas, Ismail Haniyeh Sursa foto: Twitter

Organizații teroriste ca al-Qaeda şi Hamas „deja prezente” în apropierea României. Ce spune Budapesta despre posibile atacuri teroriste.

Organizaţiile teroriste se apropie de România. Organizațiile teroriste ca al-Qaeda şi Hamas deja au ajuns la hotarul dintre Serbia şi Ungaria. Máté Kocsis, liderul grupului parlamentar Fidesz, a anunțat că este public raportul serviciilor secrete privind legăturile dintre migraţie şi terorism. El a precizat că organizaţiile teroriste cunoscute sunt „deja prezente la graniţa dintre Serbia şi Ungaria”, potrivit Hirado.hu.

„De acum, este public raportul serviciilor secrete privind legăturile dintre migraţie şi terorism, potrivit lui Máté Kocsis, liderul grupului parlamentar Fidesz, care, joi, în postarea sa pe Facebook, a mai adăugat că se evidenţiază clar că politicile iresponsabile de migraţie ale Bruxelles-ului reprezintă un risc clar pentru securitatea Europei”, arată Hirado.hu

Pe pagina sa de socializare, Máté Kocsis a scris că organizaţiile teroriste cunoscute, precum ISIS, al-Qaeda şi Hamas, sunt deja prezente la graniţa dintre Serbia şi Ungaria. Fidesz este partidul care asigură majoritatea guvernamentală în Ungaria.

„Acesta a mai adăugat că în regiune se generează tot mai multe informaţii despre atacuri teroriste care vizează ţări europene. De asemenea, politicianul a subliniat că şi talibanii sunt prezenţi în Voivodina. Mulţi traficanţi de persoane au legături cu liderii guvernului taliban din Afganistan şi cu membrii grupului terorist Haqqani”, a mai punctat Hirado.hu.

Organizaţiile teroriste

Sursă foto: arhiva EVZ

Utilizarea armelor la frontieră, un lucru obișnuit pentru organizaţiile teroriste

Máté Kocsis a adăugat că Serviciul secret al talibanilor a preluat controlul direct asupra activităţii traficanţilor afgani. Acesta a mai scris că, la frontieră, violenţele şi utilizarea armelor au devenit un eveniment obişnuit.

„Terorismul trebuie combătut prin toate mijloacele! UE trebuie să sprijine securitatea frontierelor ungare! Este nevoie de o nouă politică de migraţie la Bruxelles”, a declarat Máté Kocsis, care, pe pagina sa de socializare, a şi distribuit un link către raportul serviciilor secrete ungare.

Atacurile sau tentativele de atacuri teroriste se întețesc în Europa. 13 octombrie la Paris , o persoană a fost ucisă. 16 octombrie la Bruxelles, 2 oameni au fost împușcați mortal. 17 octombrie, alertă cu bombă la Versailles. 18 octombrie, atac cu cocktailuri Molotov la o sinagogă din Berlin, și 6 aeroporturi evacuate în Franța din cauza alertelor cu bombă.

O analiză Europol arată că 136 de atacuri jihadiste au fost finalizate, dejucate sau eșuate în Europa, din 2010 până anul trecut, iar peste 4.000 de suspecți au fost arestați.