Ce a OMIS Ludovic Orban să spună despre NEGOCIERILE privind MOȚIUNEA DE CENZURĂ

Ce a OMIS Ludovic Orban să spună despre NEGOCIERILE privind MOȚIUNEA DE CENZURĂ

Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat, luni, după Biroul Executiv al liberalilor, că moțiunea de cenzură pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă va fi depusă la Camera Deputaților pe data de 20 iunie, miercuri. Însă liderul liberalilor a omis să spună că UDMR și PRO România nu au semnat moțiunea de cenzură, fiind întrebat de jurnaliști câți și de la ce partide au semnat demersul lor în Parlament.

Potrivit surselor EVZ, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, după ce va fi depusă de PNL miercuri la Camera Deputaților, aceasta va fi citită în fața parlamentarilor lunea viitoare, iar votul final va fi joia sau vinerea viitoare. De altfel, moțiunea de cenzură a PNL nu a fost semnată de parlamentarii de la UDMR și Pro România.

Întrebat de jurnaliști câți parlamentari și de la ce formațiune politică au semnat moțiunea de cenzură, președintele PNL a răspuns: „Sunt convins că în consțiința oricărui parlamentar, în următoarea perioadă, trebuie să existe  o analiză serioasă, o analiză lucidă, de care noi avem convingerea că va duce la căderea Guvernului. (…) În momentul în care o vom depune (moțiunea de cenzură – n.r.), veți afla numărul parlamentarilor care au semnat această moțiune de cenzură. Contează mai puțin numărul de semnatari, cât numărul celor care își vor exprima votul la moțiunea de  cenzură. Vom vedea poziționarea oricărui parlamentar. Eu nu pot să îmi imaginez că cineva care este împotriva lui Dragnea și care este în Parlamentul României nu poate să voteze moțiunea de cenzură. Cine nu votează moțiune de cenzură înseamnă că este de acord cu Dragnea când își bate joc de români. Ca atare, sunt aproape convins că orice om care este împotriva lui Dragnea va vota moțiunea de cenzură”.

UDMR pune cruce planului făcut de cuplul Iohannis-Orban privind debarcarea guvernului Dăncilă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat,la sfârșitul lunii mai, în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei, că moțiunea de cenzură „este un joc de glezne” și că, fără propuneri concrete din partea inițiatorilor, uniunea nu se va alătura planurilor liberalilor.

Pe mine mă interesează ce se întâmplă după moțiune. Cine va fi premier, cine vor fi miniștri. Când ne-au dat jos pe noi, Guvernul Ungureanu, se știa cine urmează. Dacă cineva ia în serios acest instrument politic, nu spune: vedem noi ce facem după aceea. Țara nu-i un birt să o închidem o săptămână până vedem ce facem”, a declarat liderul UDMR.

ANALIZĂ. Cabinetul Dăncilă, GREU de DEMIS! Ce șanse are OPOZIȚIA să răstoarne EXECUTIVUL

Guvernul Dăncilă este greu de demis de către Opoziție! În timp ce PNL și USR au pornit negocierile în Parlament în vederea susținerii moțiunii de cenzură pentru răsturnarea Guvernului Dăncilă, aritmetica parlamentară nu-i prea ajută. Opoziția are nevoie de 234 de voturi pentru dărâmarea Executivului, însă calcule arată că sunt la distanță mare de reușită.