Orban, ATAC VIRULENT la PSD: „Duc un război cu oamenii de afaceri din România”

Orban, ATAC VIRULENT la PSD: „Duc un război cu oamenii de afaceri din România”

Liderul liberalilor, Ludovic Orban, este de părere că în prezent coaliția de guvernare PSD-ALDE duc un război fățis cu oamenii de afaceri din România.

"Între ceea ce le-au spus românilor când le-au cerut votul şi ceea ce avem astăzi ca program de guvernare e o diferenţă ca de la cer la pământ. În campanie, niciun cuvânt despre impozitul pe gospodării, pe care acum l-au rebotezat - impozit pentru persoane fizice pe venitul global, (...) adică o să numere găini, vaci, ouăle găinilor ş.a.m.d (...) Nimic în campanie de impozitul pe cifra de afaceri, nimic în campanie de taxa de solidaritate, nimic în campanie de nebunia noului ministru al Finanţelor de desfiinţare a Pilonului II de pensii", a afirmat Orban duminică, la Digi 24

Potrivit președintelui PNL, impozitul pe cifra de afaceri este "o calamitate" şi "o nebunie". "Va avea nişte efecte pe care nu le putem anticipa după părerea mea astăzi, fuga investitorilor din România", a precizat Orban. 

Întrebat dacă există vreun mecanism prin care să poată fi oprită această măsură, Orban a răspuns: "Ne vom lupta cu toate pârghiile legale, constituţionale, pe care le avem. De acum, chem alături toţi oamenii de afaceri, toţi oamenii care lucrează în mediul privat, pentru că vor fi afectaţi, vor exista consecinţe extrem de grave asupra lor. Există un război clar între cei care conduc astăzi România şi companii. Să ne aducem aminte, Ordonanţa 13, acuzaţiile contra multinaţionalelor". 

Ne puteți urmări și pe Google News

Ludovic Orban a precizat că speră că ALDE nu va susţine aceste măsuri. "Trag totuşi nădejde că cei care au votat investirea guvernului - şi mă refer la cei care sunt în ALDE şi care zic că sunt liberali - nu pot să voteze asemenea măsuri", a adăugat liderul PNL. 

El a precizat că, prin aceste măsuri, PSD nu va obţine venituri la buget. 

"N-o să obţină aceste venituri, nu vor face altceva decât să afecteze creşterea economică, să aducă stagnarea în România şi poate chiar o nouă criză economică, pentru că vulnerabilizează foarte mult economia. Şi aşa echilibrele macroeconomice sunt tulburate grav (...) Uitaţi-vă cât a crescut nivelul de îndatorare în nici şase luni de zile de la investirea guvernului, (...) au luat credite de peste 5,7 miliarde. Pentru ce? Ca să plătească salarii (...) Nivelul de investiţii publice este cel mai mic din ultimii 10 ani", a explicat Orban. 

Președintele PNL s-a referit şi la introducerea unei eventuale taxe de solidaritate.

"Înseamnă că pun cruce cotei unice de impozitare (...) Încearcă să-i penalizeze şi să-i suprataxeze pe cei care muncesc, pe cei care au mai multe joburi, pe cei care au performanţă, au un nivel ridicat de pregătire, sunt productivi, generează cu adevărat plus valoare şi care încasează venituri din diferite tipuri de activităţi, indiferent că ele sunt venituri din salarii sau venituri din dividende", a concluzionat Orban.