Orașul din România unde nu există legi. Murgeni, o nouă bătaie între interlopi

Orașul din România unde nu există legi. Murgeni, o nouă bătaie între interlopi

Murgeni este orașul al cărui primar se roagă încă din 2013 să se creeze o brigadă de jandarmi care să țină lucrurile sub control, deoarece clanurile de interlopi au pus stăpânire pe străzi.

Un telespectator a surprins o bătaie, în plină stradă, care ar fi avut loc în urmă cu câteva săptămâni, înainte de confruntarea violentă dintre clanuri.

În imagini se vede cum o persoană, căzută la pământ, este lovită cu bestialitate de mai multe persoane.

Dan Antonescu, fost șef al Direcției Omoruri, a declarat la Antena 3 că este vorba despre 3 familii de romi care au niște conflicte mai vechi.

”Unul dintre ele datează de 15 ani. De vreo 5 ani, Poliția județului Vaslui asigură în acea perioadă, așa zisei vacanțe din august, în care majoritatea membrilor familiilor revin în țară, asigură liniștea în zona respectivă. Patrule, tot felul de acțiuni care să îi descurajeze pe cei care sunt dispuși la violențe”, a declarat acesta, potrivit Vremeanoua.

”Ceea ce vedeți pe imagini este un fel de activitate clasică a lor. Se ceartă, se bat, după care se împacă”, a adăugat acesta.

Localnicii spun că sunt terorizați de interlopi și fac apel către premierul Orban și către membrii Guvernului să fie protejați.

Oraşul cu peste 4000 de locuitori a fost declarat "zonă specială de siguranță" după un război între clanuri.

Timp de 30 de zile, oraşul va fi păzit non-stop de poliţişti şi jandarmi. Dar forţele de ordine au descoperit multe alte nereguli: pentru comunitate, respectarea legilor este opţională.

Zilele trecute, 200 de indivizi s-au bătut cu bâte şi săbii, în stradă. Un bărbat a fost împuşcat cu o armă cu aer comprimat, iar altul a fost lovit cu maşina. Conflictul a pornit de la o căsătorie aranjată cu final nefericit, după cum susţine tatăl fetei.

Cele două familii au ameninţat că își vor chema şi rudele aflate în străinătate pentru „întăriri”. În tot acest conflict, primarul din Murgeni se poate baza pe o singură patrulă de jandarmi. Acesta vrea să înființeze o brigadă specială de jandarmi, care să poată face fața clanurilor.

Ne puteți urmări și pe Google News