Orașul în care apartamentele s-au scumpit cu 23% în doi ani

Orașul în care apartamentele s-au scumpit cu 23% în doi ani Sursa Foto: Arhiva EVZ

Inflația foarte mare, dar și migrația spre orașele mari dă naștere unir fenomene ciudate pe piața imobiliară, astfel încât prețurile ajung să crească cu aproape un sfert în doar doi ani.

Clujul rămâne oraşul cu cele mai scumpe apartamente din România. Cumpărătorii au avut cel mai mult de suferit. Iar numărul celor care au putut să-şi procure o locuinţă a scăzut simţitor.

Apartamente mai scumpe în România. Numărul caselor, apartamentelor și terenurilor care au făcut obiectul unor tranzacții a fost mai redus decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut.

Interesul pentru proprietățile rezidențiale existente pe ambele segmente de piață s-a apreciat în ritm anual, arată cele mai noi date colectate și analizate de Imobiliare.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Preţurile la apartamente lovesc la greu

În același timp numărul de case și apartamente care au putut fi achiziționate sau închiriate de către cei care și-au dorit să se mute într-o nouă locuință a scăzut simțitor la nivel național. Cumpărătorii au avut cel mai mult de suferit.

Chiriile la apartamene s-au scumpit în trimestrul al III-lea comparativ cu intervalul similar din 2022. Avansul a fost mai puțin semnificativ în cazul prețurilor solicitate de proprietari și dezvoltatori pentru locuințele scoase la vânzare.

Perioada de timp necesară identificării cumpărătorului a crescut în toate marile centre regionale analizate, excepție făcând Cluj-Napoca. Un apartament petrece cea mai scurtă durată de timp în piață în Iași, oraș unde și prețurile se negociază cel mai puțin.

Diferența cea mai vizibilă s-a putut observa în cazul Bucureștiului. S-au eliberat, de asemenea, mai puține autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale.

Volumul creditelor noi acordate pentru locuințe a crescut în ultimul an, la fel și rata medie pe care românii o datorează băncilor. Luând în considerare contextul actual de pe segmentul închirierilor, o fereastră de oportunitate se menține deschisă în favoarea achizițiilor.

Aşa așa cum indică datele Imobiliare.ro Finance - brokerul de credite din grupul Imobiliare.ro. Cumpărarea unui apartament poate să se traducă chiar și în economii de 123.800 de euro.

Apartamente

Sursă foto: Dreamstime.com

Evoluția prețurilor în orașe

Cluj-Napoca își păstrează poziția de lider în clasamentul celor mai scumpe orașe din țară pentru cumpărători. Avansul înregistrat pe plan local în ultimii doi ani este de 23% în cazul apartamentelor.

Prețul mediu solicitat pentru apartamente listate la vânzare este de 2.500 euro/mp util, în condițiile unei cereri mai mari și a unei oferte tot mai reduse.

Orașul Brașov depășește Capitala și se poziționează pe al doilea loc în top, cu un preț la vânzare de 1.647 euro/mp util. Există, însă, zone unde media urcă până în jurul valorii de 1.800 euro/mp util. Apartamentele din București se vând, în schimb, cu 1.581 euro/mp util. Deci sunt cu aproximativ 5% mai scumpe decât acum doi ani.

Nu trebuie neglijată, însă, o caracteristică importantă a segmentului nou local. Mai exact aceea că oferta de locuințe de tip mass-market este foarte generoasă în comparație cu celelalte categorii de proprietăți lansate în piață de către dezvoltatori.

Constanța și Timișoara ocupă următoarele poziții în clasament, după un avans cu 3%-4% în ultimele 12 luni.

În cazul orașului Timișoara oferta a scăzut cu 35% în același interval de timp. Iar cererea la aparamente a crescut simțitor.

Acestea sunt urmate îndeaproape de Craiova unde proprietarii și dezvoltatorii solicită un preț mediu de 1.480 euro/mp util.

Apartamente mai scumpe cu 23 la sută

La nivelul orașului Iași apartamentele s-au scumpit în ultimii doi ani cu aproape 23% până la 1.416 euro/mp util. O altă majorare semnificativă la apartamente, cu aproape 21%, s-a înregistrat în Oradea.

În trimestrul al III-lea al acestui an, locuințele au fost listate la vânzare pe plan cu un preț mediu de 1.378 euro/mp util.

Galați și Ploiești ocupă următoarele locuri în clasamentul național. După majorări cu circa 8% la apartamente în ultimii doi ani.

Proprietarii și dezvoltatorii solicită un preț de 1.128 euro/mp. Respectiv de 1.076 euro/mp pentru apartamente scoase la vânzare.