Ora de vară ar putea să fie istorie. Decizia care va afecta profund
- Bianca Ion
- 26 octombrie 2024, 14:19
Peste 60 de europarlamentari cer renunţarea la ora de vară, printr-o scrisoare adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Ora de vară ar putea să fie istorie. Decizia care va afecta profund
Potrivit documentului, sistemul de schimbare a orei este considerat învechit, iar eliminarea acestuia ar corespunde angajamentului Uniunii Europene pentru simplificare administrativă, reducând disconfortul cetățenilor. Europarlamentarii semnatari consideră că actualul sistem provoacă un stres inutil și îngreunează viața cotidiană în cele 27 de state membre, motiv pentru care au cerut Comisiei Europene să trateze problema cu prioritate.
Cu toate acestea, președinția ungară a Consiliului UE a anunțat că nu intenționează să promoveze inițiativa până la finalul mandatului său, care se încheie la sfârșitul acestui an, ceea ce amână dezbaterea la nivel comunitar.
84% din europeni sunt împotriva orei de vară
În noaptea de sâmbătă spre duminică, toate țările Uniunii Europene își ajustează ceasurile cu o oră înapoi, revenind astfel la ora standard. Această practică de schimbare sezonieră continuă, deși dezbaterile privind renunțarea la ora de vară au avut loc de mai mulți ani în cadrul Uniunii Europene.
Un sondaj realizat de Comisia Europeană în 2018 a evidențiat o majoritate covârșitoare – 84% dintre cetățeni – care dorește eliminarea schimbării orei. Deși fostul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a propus implementarea deciziei de eliminare a schimbării orei încă din 2018, statele membre nu au ajuns la un consens cu privire la ora preferată pentru utilizare permanentă, informează sâmbătă agenția dpa.
România trece de la ora de vară, la cea de iarnă, în această noapte
În noaptea de 26 spre 27 octombrie, România va trece la ora de iarnă 2024, ajustând ceasurile cu o oră înapoi, pentru a marca începutul sezonului rece. Următoarea modificare a orei va avea loc în primăvara anului 2025, mai exact în noaptea de 29 spre 30 martie, când vom reveni la ora de vară. Acest sistem, care presupune schimbarea orei de două ori pe an, are ca scop utilizarea mai eficientă a luminii naturale pe parcursul zilei.
Ajustarea ceasurilor afectează diferite aspecte ale vieții de zi cu zi, inclusiv programul transporturilor. De exemplu, călătoriile feroviare sunt adaptate la noul orar: trenurile care se află în mișcare la momentul schimbării orei vor opri în stații și vor staționa până la ora de plecare conform noului orar. Această măsură este luată pentru a menține coerența în programul feroviar și a evita confuziile în rândul pasagerilor.
Sistemul de trecere la ora de vară și la ora de iarnă este în continuare o practică dezbătută la nivel european, cu discuții periodice despre eliminarea schimbării orei. Deși există argumente care susțin economisirea energiei și creșterea timpului petrecut în lumină naturală, mulți specialiști atrag atenția asupra efectelor negative asupra sănătății și ritmului de viață al oamenilor.