Din punctul meu de vedere, eșecul german este dovada clară că multe guverne europene și-au pierdut orice încredere în declarațiile oficiale ale Berlinului și s-au temut că noua misiune „Sophia”ar fi un singur scop- să aducă și mai mulți imigranți în Europa.

Ciudat este că nu numai țările grupului de la Visegrad, cunoscute pentru refuzul categoric de a prelua imigranți, s-au opus acestei inițiative europene, dar mai ales germane. Potrivit Die Welt, Italia (care este condusă de partide de stânga- PD și Mișcarea 5 Stele) și-a exprimat scepticismul. Ministrul de externe italian Luigi Di Maio, care a demisionat între timp de la șefia Mișcării 5 Stele. dar și-a păstrat funcția din guvern, , a declarat că „Sophia” poate fi reînviată doar dacă este „demontată și reasamblată într-un mod complet diferit ”. Sugestia ministrului italian a fost clară: „Trebuie să fie o misiune de a monitoriza embargoul și nimic altceva”, a spus el.

Potrivit „surselor de top” ale ziariștilor de la Die Welt , guvernele din Austria, Ungaria și Grecia și-au exprimat și ele îndoielile sau au refuzat să sprijine o nouă misiune pe motiv că va duce la sosirea unui număr și mai mare de imigranți în UE. Cum resuscitarea operațiunii „necesita sprijinul tuturor statelor membre ale UE, ideea pare să fi eșuat deja, în ciuda pledoariilor germane sau, poate, tocmai din cauza lor.

Spun asta pentru că nu se știe exact ce efect au avut în celelalte guverne europene declarațiile  ministrului de Interne al Germaniei, Horst Seehofer, care a afirmat că Germania este gata să primească mai mulți migranți salvați de pe mare ca urmare a noii misiuni. De altfel, nici măcar  Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, socialistul Josep Borrell, nu a fost plăcut surprins și a ținut să sublinieze  că obiectivul misiunii trebuie să fie embargoul ONU, nu salvarea migranților.

Operațiunea „Sophia” a fost lansată în 2015 pentru a opri traficul de persoane în Marea Mediterană, În fapt, însă, până la oprirea ei în martie 2019 (ca urmare a presiunilor făcute de Matteo Salvini, la acea dată ministru de Interne al Italiei), operațiunea s-a concentrat pe salvarea a zeci de mii de imigranți din Marea Mediterană și transportarea lor în Europa. Un raport elaborat de Camera Lorzilor din Marea Britanie susținea, de altfel,  că acest tip de operațiuni de căutare și salvare funcționează ca un „magnet pentru imigranți și ușurează sarcina traficanților”.

Te-ar putea interesa și: