Opinie: Problemele de termoficare din Bucureşti se pot REZOLVA în 15-20 de ani
- Laura Ionescu
- 22 septembrie 2016, 15:25
Problemele cu care se confruntă în prezent sistemul centralizat de termoficare din Capitală pot fi rezolvate doar în 15-20 de ani şi doar dacă va fi regândit întregul sistem, care în prezent este gigantic, a declarat, astăzi, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Emil Calotă.
„Inginereşte vorbind, un sistem de dimensiunile celui din Bucureşti, cu atâtea acumulări istorice de nemodernizări, trebuie regândit, segmentat şi trebuie căutate soluţii alternative”, a susţinut Calotă, în cadrul unei conferinţe pe tema termoficării.
El a mai spus că ELCEN primeşte anual subvenţii de 100 de milioane de lei din schema de cogenerare de înaltă eficienţă, ceea ce reprezintă 40% din suma totală plătită prin aceste bonusuri la nivel naţional de către toţi consumatorii, prin factura de electricitate..
„ Anul acesta, valabilitatea Hotărârii de Guvern privind bonusul de cogenerare de înaltă eficienţă se încheie, iar schema actuală va fi înlocuită cu o altă schemă. Dar nu în sisteme de sute de MW, ci în sisteme mici şi medii, flexibile”, a adăugat Calotă.
Prezent la acelaşi eveniment, secretarul de stat în Ministerul Energiei Corina Popescu a arătat că bonusul care va fi acordat pe viitor producătorilor de energie în cogenerare de înaltă eficienţă va trebui să fie unul investiţional, întrucât cel operaţional, acordat în prezent, nu a dat roade până acum.
„Cei care până la finele anului vor intra în sistemul de bonusuri vor rămâne până în 2023, după care vom regândi schema de bonusuri, dar va trebui să existe un ajutor investiţional, nu operaţional, ca până acum, pentru că nu am văzut nicio”, a susţinut Corina Popescu.