Operațiunea de siguranță națională: Totul pentru sparanghelul nemțesc!
- Ovidiu Drugă
- 10 aprilie 2020, 06:00
Evenimentul cel mai important de pînă acum din vremurile de restriște ale Coronavirus e reprezentat, indiscutabil, de ceea ce pe cristoiuTv (așa am decis să-mi poreclesc jurnalul meu video zilnic, pînă acum zis tradițional vlog, nu de alta, dar vreau să mă simt și eu mogul, ca și Dan Voiculescu, ca și Sebastian Ghiță, proprietari de televiziuni) am numit Scandalul Sparanghelul de urgență.
Despre acest Scandal a scris toată presa, chiar și cea miluită de regimul Iohannis. S-au publicat reportaje, s-au reprodus fotografii și clipuri. Au fost însă comentarii puține.
Explicabil.
Comentariile ar fi obligat Presa Miluită la o atitudine violent critică față de Guvernul Orban, față de Stăpînul care dă cățelului de pază al regimului, nu al democrației, jumările cerșite prin scheunat.
Esența întîmplării o găsim prezentată în știrea Mediafax:
„Aproape 2.000 de persoane din județe din Transilvania și Moldova au venit, joi, în parcarea din fața Aeroportului Internațional «Avram Iancu» Cluj pentru a pleca cu curse charter spre Germania, la muncă în agricultură.
Directorul Aeroportului Internațional «Avram Iancu» Cluj, David Ciceo, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în cursul zilei sunt prevăzute 12 curse care pleacă spre destinații din Germania – Berlin, Baden-Baden / Karlsruhe și Dusseldorf.
«De pe aeroportul clujean pleacă joi 12 curse charter spre spre destinații din Germania – Berlin, Baden-Baden / Karlsruhe, Dusseldorf. Deși primul zbor a plecat la ora 13, organizatorii care duc muncitori din județe din Transilvania și Moldova la muncă în agricultură i-au adus pe aceștia de dimineață. Iar oamenii stau în parcarea din fața aeroportului, este vorba de aproximativ 1800 de persoane», a spus Ciceo.”
Prinși cu mîța-n sac, oficialii regimului Iohannis au reacționat în stilul tipic demnitarului moldo-valah de la turci încoace:
De la încercarea de a minți pe față susținînd că nu-i adevărat, asumată de Nelu Tătaru, răsfățatul presei Miluite, pînă la teatrul revoltei, jucat de Ludovic Orban.
Ca de obicei nu numai Miluită, dar și superficială, Presa a fost atentă doar la întîmplările de pe aeroportul de la Cluj.
Această limitare a dat Guvernului posibilitatea de a ieși din Scandal cu fața curată prin solicitarea de măsuri împotriva celor responsabili de balamucul de la aeroport.
În realitate, așa cum am menționat în intervenția mea la emisiunea de joi seara, de la România Tv, moderată de Victor Ciutacu, atenția presei trebuia să se îndrepte spre întîmplările anterioare celor de la Cluj.
Din declarațiile autorităților locale rezultă că muncitorii sezonieri au ajuns la aeroportul din Cluj la 7 dimineața, cu autobuze venind din toată țara, inclusiv din Suceava.
Un om aflat în întregimea facultăților sale mintale se întreabă imediat, după ce-i trece uimirea pricinuită de încălcarea pe aeroport a tuturor constrîngerilor impuse de ordonanțele militare sub protecția Stării de urgență, cum au ajuns la Cluj 2.000 de oameni din toată țara, inclusiv din Suceava, oficial păzită de blindate să nu iasă nici musca, indiferent că are sau nu Coronavirus.
Cum au ajuns călătorind toată noaptea pe șoselele patriei în condițiile în care circulația pe timpul nopții e interzisă. Imaginați-vă o patrulă mixtă, alcătuită din polițiști și militari, sprijinită de Taburi, văzînd venind la ora 2 noaptea un autobuz plin cu oameni. De unde veniți? De la Suceava? Și unde mergeți? La Cluj? Și ce faceți la Cluj? Vizitați statuia lui Matei Corvin? Nu, mergem la aeroport pentru ca de acolo să zburăm în Germania.
Echipajele aveau două posibilități:
Să leșine de uimire sau să zică Treceți, știm despre ce-i vorba!
Emil Boc a dezvăluit, răspunzînd unei întrebări puse de mine, că firma care s-a ocupat de recrutarea de muncitori, de aducerea lor la Cluj, de procurarea de bilete, nu e românească. E germană. Ea ar fi acționat prin intermediul subcontractorilor români. Ioan Spânu se întreabă în Cotidianul de proporțiile profitului obținut de firmă din această afacere făcută cadou de statul român. Întrebării sale legitime eu îi adaug alte cîteva, ivite din procesul de recrutare și aducere la Cluj. Să zicem că un autobuz a venit de la Focșani. S-au urcat în acesta cetățeni din satele din jur ajunși la Focșani. Cum au putut trece de filtre acești cetățeni? Și la locul de urcare în autobuz au păstrat distanța socială? Și cum dracu de nu i-a văzut nimeni dintre polițiști strînși într-o adunare de mai mult de trei persoane?
Iscodind mult mai atent decît fătucele din presa noastră, omul normal află că cei 2.000 de pe aeroportul din Cluj, aduși cu autobuzele pentru a zbura în Germania cu curse charter, după un program militar, sînt doar o parte mică dintre sezonierii programați să plece, la cererea Germaniei, a Olandei, a Italiei în țările respective. Presa italiană scrie pe larg de aceste aduceri cu curse speciale în cadrul unei Operațiuni la nivel de cele două state. Ludovic Orban a anunțat la TVR că e vorba de 80 000 de persoane.
Putem vorbi astfel de zeci de mii de muncitori români aduși din toată țara de firme private cu autobuzul pînă la Cluj și Sibiu pentru a fi îmbarcați în avioane.
De mai multe săptămîni milioane de români stau închiși în case. Cine e prins în afara casei fără țidulă riscă o amendă zdravănă sau chiar o pereche de pumni în nas dați de Polițiști. Economia României se sufocă de la o zi la alta. Agricultura e la pămînt. Fermele au nevoie de mînă de lucru și din alte părți ale țării. Aceasta nu poate fi adusă în condițiile stării de urgență. De zile întregi, economiști, antreprenori, publiciști, politicieni din Opoziție cer și iar cer o relaxare a restricțiilor în unele zone ale economiei și agriculturii pentru a păstra în viață măcar o pîlpîire din economie. La toate aceste cerințe se răspunde cu un refuz categoric. Stoluri de medici bolnavi de vedetism dau năvală pe televiziunile apocaliptice pentru a ne spune că nu se poate face nimic. Trebuie să stăm în casă pentru a salva țara de la Pandemie. A fost de-ajuns însă un telefon dat de Angela Merkel lui Klaus Iohannis pentru ca, de dragul salvării sparanghelului nemțesc, al agriculturii din Germania, cea de la care vom continua să importăm, pentru ca toate restricțiile stării de urgență să dispară ca prin farmec. Pentru a ajunge din Moldova la Cluj cu autobuzul trebuie să treci prin zeci de filtre. Dacă vrei să mergi cu bicicleta de la Focșani la Cluj riști să te pricopsești cu o amendă strașnică. Cei 2000 de pasageri din Aeroportul clujean au fost aduși din toată țara cu zeci de autobuze. Toate aceste autobuze cum au trecut de filtre? Indiscutabil arătînd o hîrtie care consemna o cursă specială, pentru care echipajele fuseseră prevenite prin ordine secrete. Ca să se urce în autobuz, cei peste cincizeci de pasageri s-au strîns la un loc. N-o să credem că păstrînd distanța legală. E imposibil ca Poliția locală să nu fi primit ordin să treacă cu vederea aceste încălcări ale stării de urgență.
Ne aflăm astfel, indiscutabil, în fața unei Operațiuni militare puse la cale de Sistemul instituțiilor de forță din România pentru ca Klaus Iohannis să-i facă pe plac Angelei Merkel.
Această Operațiune, despre care Presa Miluită nu suflă un cuvînt, a început cu adoptarea unei ordonanțe militare. Ordonanța nr. 7, din 4 aprilie 2020, care prevede:
„(1) Sînt permise zborurile efectuate de toți operatorii aerieni prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, cu avizul autorităților competente din țara de destinație. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică lucrătorilor care își desfășoară activitatea în domeniul sanitar și al asistenței sociale.”
De remarcat că de la proclamarea stării de urgență toate ordonanțele militare au vizat restrîngerea progresivă a libertății de mișcare a milioane de români. Ordonanța nr. 7 e singura care prevede o relaxare a restricțiilor. Nu de dragul economiei românești, ci de dragul celei a Germaniei.
Au urmat evident ordine secrete date Poliției ca să lase să treacă autobuzele cu sezonieri, în cadrul unei Operațiuni ținînd de Siguranța națională.
De s-ar fi făcut pentru România măcar a suta parte din acest efort făcut de dragul Germaniei!