Lucian Onea primește LOVITURĂ după LOVITURĂ. PROCURORII au DECIS!

Lucian Onea primește LOVITURĂ după LOVITURĂ. PROCURORII au DECIS!

Procurorul care instrumentează dosarul lui Lucian Onea a dispus o nouă măsură a controlului judiciar după ce prima măsură preventivă în cazul acestuia a încetat. În replică, Onea acuză că măsura este ilegală, menționând că nu au intervenit elemente noi care să justifice dispoziția procurorului. Documentul a ajuns și la CSM, având în vedere funcția de magistrat a lui Onea.

„Noua măsură a fost luată în condiții de vădita nelegalitate. După încetarea de drept a măsurii preventive se poate lua aceeași măsură preventivă numai dacă intervin elemente noi care să o justifice. Apreciez demersul procurorului de caz că fiind nu numai ilegal ci și abuziv. Nu este singură încălcare a normelor de procedura în această cauza, au fost nenumărate încălcări ale legii, incălcări pe care le-am sesizat în cuprinsul plângerilor pe care le-am formulat. Consider că la acest moment, în raport de probele administrate în apărare, nu mai există niciun temei pentru luarea vreunei măsuri preventive” a declarat Lucian Onea.

Procurorul Lucian Onea a precizat că va contesta măsura.

 

Ne puteți urmări și pe Google News