Omul lui Dăncilă a încălcat legea! PNL s-a sesizat și a depus plângere

Omul lui Dăncilă a încălcat legea! PNL s-a sesizat și a depus plângere

Încă un parlamentar PSD este acuzat că a încălcat legea.

Deputatul Costel Lupașcu s-a ales, sâmbătă, cu o plângere la Biroul Electoral Judeţean din partea Organizației Botoșani a PNL, social-democratul fiind acuzat de propagandă electorală după încheierea campaniei!

Potrivit unui comunicat al PNL Botoşani, parlamentarul PSD ar fi postat, sâmbătă dimineaţă, pe contul său de Facebook un mesaj prin care îndemna alegătorii să meargă la urne şi să o voteze pe Viorica Dăncilă.

Liberalii susţin că „inclusiv mesajele postate pe reţeaua de socializare prin conţinutul lor se circumscriu conceptului de propagandă electorală, aspect în raport de care, dată fiind încheierea campaniei electorale, sunt întrunite elementele tipice ale ilicitului electoral”.

De asemenea, notează Agerpres, PNL Botoşani a solicitat ca, în situaţia în care, până la soluţionarea plângerii, postarea din mediul online va fi înlăturată, să se sesizeze organele competente în vederea aplicării sancţiunilor contravenţionale prevăzute de Legea electorală.