Omorât din cauza unei căpițe de fân! Crimă cumplită în România!
- Ionel Sclavone
- 2 august 2020, 18:30
Un bărbat dintr-o comună prahoveană a fost omorât în bătaie de două persoane, în urma unui conflict legat de o căpiță de fân.
Bărbatul a decedat după ce a fost lovit de două persoane în pe fondul unui scandal legat de o căpiţă de fân. El a fost chemat de un vecin să ajute la strânsul fânului, iar acolo s-a întâlnit cu cei doi agresori. După ce au consumat alcool, cei trei s-au luat la ceartă și, mai apoi, la bătaie.
La scurtă vreme după ce a fost stabilită moartea victimei, cei doi agresori au fost reținuți și prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit informațiilor prezentate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, moartea bărbatului a fost anunțată telefonic, printr-un apel la numărul de urgență 112. În urma acestui apel, mai multe echipe de poliţişti şi jandarmi s-au deplasat în comuna Boldeşti Scăeni, acolo unde a fost sesizat cazul și au găsit trupul neînsufleţit al bărbatului de 47 de ani.
Conform sursei citate, la locul crimei s-a prezentat și un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, mai mulți poliţişti de la IJP Prahova şi un medic legist, care au efectuat cercetări. Aceștia au stabilit că bărbatul mort a fost victima unui omor.
Din primele cercetări, criminaliștii au observat că trupul bărbatului prezenta mai multe urme de lovituri și leziuni. Astfel, aceștia au stabilit că bărbatul a fost înjunghia în zona abdominală și a pieptului și a murit în urma rănilor primite.
„Din cercetările efectuate a rezultat faptul că persoana a fost chemată pentru a strânge fân la o adresă învecinată, apoi pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri legate de o căpiţă de fân, doi bărbaţi l-ar fi lovit cu un obiect contondent şi un obiect tăietor-înţepător în zona toracelui şi abdomenului, acesta decedând”, se arată în comunicatul poliției din Prahova.
Cei doi agresori au fost prinși la scurtă vreme, de polițiști, iar procurorul de caz, a dispus reținerea acestora pentru 24 de ore. Ulterior, ei au fost prezentați instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.