Olandezii cer ajutor împotriva HOŢILOR DE BUZUNARE. Poliţişti români, trimişi la Amsterdam de "Ziua Regelui"
- Petrisor Cana
- 25 aprilie 2015, 16:28
Doi ofițeri de poliție din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au plecat la Amsterdam, într-o misiune operativă, specială, de "Ziua Regelui". Cei doi vor acorda asistenţă colegilor olandezi pe linia combaterii furturilor din buzunare, în contextul îîn care "şuţii" români au făcut numeroase victime, anul trecut, în capitala Olandei.
Timp de trei zile, începând de sâmbătă,cei doi poliţiştii români, cu experienţă pe linia combaterii furturilor din buzunare, vor acorda asistenţă tehnică de specialitate şi vor sprijini anchetele referitoare la activitatea infracţională, în scopul îmbunătăţirii cooperării pe domeniul de competenţă, transmite Poliţia Română.
Acţiunea se desfăşoară la solicitarea partenerilor din Olanda, ca urmare a bunei cooperări poliţieneşti, precum şi a Programului de lucru privind cooperarea dintre Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Poliţia Naţională Olandeză 2014-2015.
Conform Programului de lucru, poliţiştii români şi cei olandezi vor colabora în domeniul combaterii infracţiunilor contra patrimoniului şi al furturilor din buzunare.
Ziua Naţională, nebunie în portocaliu
Ziua Regelui (Het Koningsdag), este, de fapt, Ziua națională, iar data de 27 aprilie.semnifică data nașterii Regelui Willem — Alexander. Până anul trecut, Olanda sărbătorea Ziua națională la 30 aprilie — ziua de naștere a Reginei Beatrix, mama Regelui Willem — Alexander
Această paradă oferă prilejul fiecărui locuitor al Amsterdamului, dar nu numai, să iasă la plimbare pe canale cu orice fel de ambarcaţiune. Unii mai zgomotoşi, alţii dansând de se cutremură barca, dar - obligatoriu - toţi îmbrăcaţi în portocaliu!
Până anul trecut, Ziua Naţională - Ziua Reginei - era sărbătorită pe 30 aprilie. Odată cu abdicarea de anul trecut a reginei în favoarea fiului ei cel mai mare, olandezii sărbătoresc din acest an King's Day, pe 26 aprilie. Indiferent cum se numeşte, Ziua Naţională a Olandei este un eveniment sărbătorit frenetic de localnici. Totul devine portocaliu, au loc concerte, numeroase alte evenimente artistice, iar punctul culminant este de fiecare dată parada pe canale. De această aglomeraţie profită şi hoţii români care merg, în număr mare, la Amsterdam.