Evenimentul Zilei > International > OLANDA vrea să extindă EUTANASIA și pentru cei care simt că „viața lor s-a terminat”
OLANDA vrea să extindă EUTANASIA și pentru cei care simt că „viața lor s-a terminat”

OLANDA vrea să extindă EUTANASIA și pentru cei care simt că „viața lor s-a terminat”

Miniștrii sănătății și justiției din Olanda intenționează să propună o lege care să legalizeze sinuciderea asistată inclusiv pentru persoanele care simt că "viața lor s-a terminat", chiar dacă nu suferă de o boală incurabilă.

Recent, cei doi miniştri au transmis Parlamentului, într-o scrisoare, că oamenii care ''consideră că viaţa lor s-a terminat trebuie, în conformitate cu niştre criterii stricte şi atente, să li se permită să îşi încheie viaţa într-o manieră demnă pentri ei''.  

În Olanda, politica eutanasiei este larg răspândită, iar numărul celor care ajung să recurgă la această metodă crește în fiecare an. Patru procente din 140.000 de morți pe an, aleg sinuciderea asistată.

Mai mult, a crescut și numărul oamenilor cu boli mintale care doresc sinuciderea asistată. Dacă în 2010, două persoane cu astfel de boli au cerut să fie eutanasiate, anul trecut, nu mai puțin de 56 de persoane au apelat la sinuciderea asistată. 

Ministrul Sănătăţii, Edith Schippers, a precizat în scrisoare că "din cauza faptului că dorinţa pentru încheierea vieţii apare în principal la persoanele în vârstă, noul sistem va fi limitat" la aceştia, deși nu specifică limita de vârstă.

Proiectul legislativ ar urma să fie finalizat până la sfârșitul anului 2017, potrivit www.guardian.com 

 

 

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: