Ofițerii de pază de la Casa Albă, atacați de Commander - câinele prezidențial

Ofițerii de pază de la Casa Albă, atacați de Commander - câinele prezidențial Joe Biden are mari probleme cu cainii pe care îi are la Casa Albă. Sursa foto: Casa Albă

În momentul în care s-a mutat la Casa Albă, după ce a fost ales președinte al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden și-a luat cu el și cățeii. Deși au existat voci care au spus că vor fi probleme, președintele SUA a fost de neînduplecat în decizia luată.

Câinele cel mic al președintelui Joe Biden, Commander, un ciobănesc german, a fost implicat în mai multe incidente grave la Casa Albă și la reședinșa din Delaware, potrivit unor documente ale US Secret Service, care au fost făcute publice recent.

Unul dintre ofițerii de pază a ajuns la spital, după ce câinele președintelui l-a mușcat având nevoie de îngrijiri medicale.

Casa Albă a declarat că soții Biden au luat decizia de a aduce un dresor, pentru a-l învăța pe Commander să se comporte în public și să nu mai devină agresiv.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu sunt primele probleme de acest gen la Casa Albă

În trecut, un alt câine al președintelui Biden, Major a fost implicat în incidente similare la Casa Albă. Din cauza comportamentului agresiv, ciobănescul german a fost mutat de la reședința oficială a familiei prezidențiale americane.

E-mailurile, care au fost obținute prin intermediul unor cereri în baza Freedom of Information Act de către grupul conservator Judicial Watch, arată că actualul câine prezidențial, Commander a fost implicat în zece incidente, inclusiv unul mai grav, care a necesitat transportarea ofițerului de pază la un spital pentru acordarea asistenței medicale.

Commander, în vârstă de 22 de luni, a ajuns la Casa Albă în 2021. Într-unul dintre incidentele descrise în e-mailurile Secret Service, un ofițer a fost trimis la un spital local în noiembrie 2022, după ce câinele l-a mușcat de mai multe ori, de mâini și de coapsă.

Într-un incident petrecut în octombrie, prima doamnă a SUA, Jill Biden ”nu a putut recăpăta controlul” câinelui în timp ce acesta a atacat un membru al personalului Secret Service.

”Cred că este doar o chestiune de timp până când un agent/ofițer va fi atacat sau mușcat”, a scris ofițerul de la Secret Services, într-un e-mail.

Casa Albă este un mediu stresant pentru animalele de companie

Un oficial de la Biroul Primei Doamne a încercat să repare situația spunând că mediul de la Casa Albă este unul stresant pentru animale, iar din acest motiv acestea pot deveni agresive.

”Complexul Casei Albe este un mediu unic și adesea stresant pentru animalele de companie ale familiei, iar Prima Familie lucrează la modalități de a face această situație mai bună pentru toată lumea. Soții Biden au colaborat cu Serviciul Secret și cu personalul Președinței Executive pentru protocoale suplimentare de legare în lesă și formare, precum și pentru stabilirea unor zone desemnate pentru ca Commander să alerge și să facă exerciții”, a declarat Elizabeth Alexander, directorul de comunicare al Primei Doamne.

Ofițerii de pază s-au specializat și în comportamentul câinilor prezindețiali

Secret Service îi învață pe ofițerii de pază să se comporte cu cîinii

Ultimii președinți americani și-au dus la Casa Albă și animalele de companie, iar din acest motiv Secret Service a fost obligat să îi instruiască pe ofițerii de pază și despre modul cum să se comporte cu acestea,

”În ultimele câteva administrații prezidențiale, Serviciul Secret a învățat cum să opereze mai bine în jurul animalelor de companie. Aceste incidente nu fac excepție. Luăm în serios siguranța angajaților noștri. Ca atare, suntem conștienți de incidentele din trecut în care au fost implicate animale de companie, iar aceste cazuri au fost tratate cu toată responsabilitatea”, a declarat Anthony Guglielmi, șeful Direcției de Comunicare a serviciului care asigură paza președintelui SUA.

Agenții speciali și ofițerii Secret Service, nu îngrijesc și nici nu se ocupă de animalele de companie ale familiei prezindențiale, dar ”lucrează în permanență cu toate entitățile aplicabile pentru a minimiza impactul negativ într-un mediu care include animale de companie”, potrivit CNN.