Octavian Radu, la a treia vanzare in cadrul spargerii RTC

Octavian Radu, la a treia vanzare in cadrul spargerii RTC

Grupul RTC Holding, detinut de omul de afaceri Octavian Radu, a finalizat negocierile privind vanzarea Best Distribution, liderul pietei romanesti de distrubutie de jocuri video, catre compania elena CD Media.

Aceasta este a treia companie din cadrul celui mai mare grup de retail din Romania care este vanduta in decurs de cateva luni. Pana acum, Octavian Radu a renuntat la Paystore, divizia de plati on-line, la Aqua Regis, pe care a dat-o la Cumpana, si a inchis Depozitul de Vinuri (DDV).

„Vanzarea Best Distribution este consecinta deciziei de la inceputul acestui an de a renunta la afacerile care nu sunt core business (n.r. - activitate principala) sau care se pot dezvolta mult mai bine in alta formula”, a declarat presedintele RTC.

Valoarea tranzactiei nu a fost precizata. Potrivit oficialilor companiei, in prezent se discuta o formula si pentru ProCa, companie care face distributie specializata de IT. Variantele sunt „achizitie, fuziune sau vanzarea companiei”. In primavara, Octavian Radu spunea insa ca ProCa ar putea face parte dintr-un trio de companii care ar urma sa fie listate la Bursa de Valori Bucuresti, alaturi de Diverta (retail de carte, jocuri video, muzica, film, IT si papetarie) si Proffice (distributie de produse pentru birou si IT).

Best Distribution este lider pe piata romaneasca de import si distributie de jocuri pentru console si PC, cu o cota de aproximativ 65a si afaceri de 2,5 milioane euro anul trecut.

Din RTC mai fac parte companiile Rafar (retail de haine, incaltaminte si cosmetice in franciza), Rimobi (dezvoltari si proprietati imobiliare), Flaro (productie subansamble de plastic, mobilier si produse de birou), TCE (cargo, curierat si logistica) si Sistec-SBsol (dezvoltare software).

CD Media este distribuitor IT si de aplicatii software pentru divertisment. Compania a fost infiintata in urma cu 14 ani, in Grecia, unde este unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata de jocuri pentru console si calculatoare.

Ne puteți urmări și pe Google News