Obreja i-a înduplecat pe magistraţi să-l condamne cu suspendare
- Ionu ţMure şan
- 24 martie 2016, 00:00
Fostul preşedinte al Federaţiei de Box a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul de trafic de influenţă
Rudel Obreja i-a convins pe magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) să-i transforme pedeapsa de 3 ani cu executare, pe care a primit-o la Tribunalul Bucureşti pentru trafic de influenţă, întruna de 3 ani cu suspendare şi 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.
Doi magistraţi nu s-au pus de acord să îl judece pe Obreja, aşa că a fost nevoie de un al trelea pentru a înclina balanţa
În data de 22 martie au avut loc dezbateri pe apelul declarat de Obreja în dosarul în care a fost acuzat că a cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru a interveni la judecători de la Instanţa Supremă în scopul de a-l favoriza pe Nicolae Popa. Dezbaterile au privit atât apelul cât şi solicitarea apărării de a trimite cauza din nou la Tribunal, având în vedere că magistratul fondului i-a admis lui Obreja doar 5 din cele 14 probe solicitate.
Magistraţii CAB Elena Raluca Costache şi Adrian Viorel Podar nu au căzut de acord asupra deciziei, astfel încât a fost nevoie de un al treilea magistrat în complet pentru a înclina balanţa în sensul păstrării cauzei pe rolul instanţei de apel şi al pronunţării unei decizii.
De la Vîntu i se trage
În ultimul cuvânt, Rudel Obreja şi-a susţinut, cu patimă, nevinovăţia. „Nu există niciun fel de probă că am solicitat bani de la Vîntu. (...) Uitaţi-vă la mine, nu sunt idiot să mă duc la Vîntu cu aşa ceva! Vîntu, cu puterea lui, a înscenat totul. Nu ştiu dacă l-a ajutat Parchetul sau serviciile secrete. (...) Nu am făcut aşa ceva pentru că nu am tangenţe cu magistraţi”, a declarat Rudel Obreja în faţa judecătorilor.