Sfantul Nicolae / Sursa: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
În unele sate izolate din România, Sfântul Nicolae este încă sărbătorit prin ritualuri vechi: focuri aprinse pe dealuri, bătutul simbolic al pământului, pomeni pentru cei plecați și practici de aflare a ursitului. Un reportaj despre tradiții pe cale de dispariție.
Puține zile din calendarul popular românesc combină atât de multe straturi de credințe precum 6 decembrie. Sfântul Nicolae, pentru cei mai mulți români, este Moșul care aduce dulciuri sau pedepse simbolice în ghetuțe. În sate izolate, în schimb, ziua are o încărcătură mult mai complexă. Este legată de trecerea către iarnă, de protecție împotriva spiritelor rele, de grija pentru morți și de ritualuri pe care puțini tineri le mai cunosc.
În căutarea acestor obiceiuri rare, am ajuns în comunități din Bucovina, Munții Apuseni și sudul Olteniei. Sunt locuri unde tradițiile nu au dispărut complet, dar supraviețuiesc datorită bătrânilor care le mai țin minte și câtorva familii care încă le practică.
Focurile de pe dealuri, un ritual vechi de protecție
În comuna Poieni din Apuseni, se mai aprind, în unele cătune, focuri pe crestele dealurilor în ajun de Sfântul Nicolae. Flăcările se ridică în frigul de decembrie ca niște semnale către cer. Sunt aprinse din brad uscat, iar oamenii strâng în jurul lor snopi de răchită și cetină.
Localnicii spun că obiceiul venea din nevoie. Focul avea rolul de a „lumina drumul sufletelor”, dar și de a alunga gerul timpuriu. Un bărbat în vârstă povestește că focurile se aprindeau pe trei culmi, „să fie ca un cerc de pază” pentru sat. Nu mai fac toți acest ritual. Au rămas doar două familii care urcă în fiecare an pe deal și păstrează aprins simbolul vechilor credințe.
În alte sate din Transilvania, ritualul era însoțit de strigături. Tinerii alergau în jurul focului lovind cu bâte în pământ și în tufișuri pentru a speria animalele sălbatice și spiritele rele. Bătrânii cred că obiceiul venea dintr-o perioadă în care comunitățile trăiau în permanentă dependență de natură.
Bătutul pământului pentru alungarea înghețului
Un alt obicei aproape dispărut este „bătutul pământului” în zorii zilei de 6 decembrie. În satele de pe Valea Bistriței, câțiva bătrâni se adună încă la marginea câmpului și lovesc pământul cu nuiele de alun. Gestul este simbolic. Era modul prin care oamenii încercau să transmită naturii un mesaj: să nu înghețe pământul înainte ca animalele și recoltele să fie în siguranță.
În unele versiuni ale obiceiului, se rosteau formule scurte, o combinație de rugă și poruncă, prin care gerul era „potolit”. Un localnic povestește că a văzut ritualul în copilărie și că era făcut de bărbații vârstnici, considerați cei care păstrau înțelepciunea satului. Astăzi, abia dacă se mai adună trei sau patru oameni, iar gestul a devenit o formă de nostalgie.
Pomeni și lumânări pentru cei plecați
În Oltenia rurală, Sfântul Nicolae nu este doar o sărbătoare pentru cei vii. În câteva sate din județul Dolj, familiile merg la cimitir în dimineața zilei și aprind lumânări pentru morți. Obiceiul se numește „lumina de Moș Nicolae”. Era considerată o datorie față de cei plecați înainte de iarnă.
Se duc colaci, nuci, mere și vin. Totul se împarte în liniște, fără colinde, fără procesiuni. Este un ritual discret, dar încărcat de respect. O femeie în vârstă, întâlnită printre crucile vechi ale cimitirului, povestește că a învățat acest obicei de la mama ei și că nu poate lăsa tradiția să se piardă. Spune că lumina aprinsă în această zi este „ca un semn că nu i-ai uitat”.
Obiceiul este legat de credința populară că în perioada dintre Sfântul Andrei și Sfântul Nicolae granița dintre lumi devine subțire și că spiritele pot ajunge mai aproape de cei vii.
Ritualuri pentru fete: busuiocul sub pernă
În multe zone din țară, fetele nemăritate pun busuioc sub pernă pentru a-și visa ursitul în noaptea de Sfântul Nicolae. O tradiție cunoscută, dar care, în forma completă, se mai păstrează doar în câteva sate. În unele comunități din Argeș și Vâlcea, ritualul cere ca busuiocul să fie sfințit sau rupt dintr-o tufă plantată de fată în vară.
Localnicii spun că nu orice vis înseamnă noroc. Dacă fata visează apă curgătoare, zăpadă sau porți închise, se spune că mariajul este încă departe. Dacă vede un chip cunoscut, tradiția spune că acela este „alesul”. Practica este privită astăzi mai degrabă ca o joacă, dar în urmă cu câteva decenii era considerată un moment important al vieții unei adolescente.
De ce dispar aceste tradiții
Majoritatea obiceiurilor rare asociate zilei de Sfântul Nicolae au dispărut din cauza migrației, a despărțirii generațiilor și a urbanizării. Odată cu plecarea tinerilor în orașe sau în străinătate, tradițiile rămân în grija celor vârstnici. Iar numărul lor scade de la an la an.
Există însă și sate unde oamenii încearcă să readucă la viață ritualurile. Unele primării organizează seri dedicate tradițiilor locale. Profesorii de istorie și preoții vorbesc copiilor despre sensul acestor gesturi. Sunt încercări de a păstra vie o moștenire care altfel s-ar pierde.
