Oana Zăvoranu, executată silit alături de soț. Datoriile îi ajung din urmă pe cei doi 

Oana Zăvoranu, executată silit alături de soț. Datoriile îi ajung din urmă pe cei doi Oana Zăvoranu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Oana Zăvoranu nu pare să mai aibă liniște când e vorba de finanțe. Nici nu a început bine anul că deja au început să curgă executările silite la adresa ei.

De această dată nu este vorba numai de ea, ci și despre soțul ei. Amândoi sunt executați silit de o bancă de la care se pare că au împrumutat o sumă frumușică de bani și pe care nu au mai dat-o înapoi. Așa se face că decizie judecătorilor a fost clară în ceea ce îi privește. „Admite cererea de încuviinţare a executării silite.

Încuviințează executarea silită în temeiul titlului executoriu, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, precum şi a cheltuielilor de executare. Fără cale de atac” au scris judecătorii în decizia lor. Acesta este un alt proces din zecile pe care Oana Zăvoranu le are cu diverși creditori. De la medici care au lucra la clinica ei, la asistente și la alți oameni care au împrumutat-o cu bani, toți își cer acum drepturile în instanță și par să câștige pe bandă rulantă aceste procese.

Oana Zăvoranu și soțul ei au mari probleme

Așa se face că Zăvo ar trebui să dea înapoi sume de ordinul sutelor de mii de euro, potrivit deciziilor date de instanță până acum. Până și bolidul de lux pe care Zăvo îl avea pare să fie subiectul executării silite, ba chiar și un amanet auto și-a cerut drepturile tot în instanță. Cert este că atunci când este întrebată despre datorii, vedeta neagă cu vehemență acest lucru și spune că atât clinica cât și finanțele ei sunt în cea mai bună stare. Ba mai mult vedeta spune că pregătește o revenire în forță, sperând probabil că în acest fel va reuși să strângă din nou capital și să își revină din punct de vedere financiar.