Gabriel este șofer la o firmă de transport. Pentru el, călătorii sunt stăpâni și face tot posibilul ca aceștia să fie mulțumiți: îi ajută cu bagajele, le zâmbește, îi salută la coborâre, le dorește o zi bună. Rar i se răspunde. Călătorul ajunge cu siguranță la destinație, dar omite că asta se datorează omului de la volan. Pe care nimeni nu-l bagă în seamă, de parcă ar fi un robot care nu are voie să fie copleșit de griji, de foame sau de sete, doborât de oboseală.

Într-o zi Gabriel a dus oamenii de la o firmă la un eveniment, la un hotel, unde trebuia să rămână peste noapte. În contract s-a omis stipularea unui punct: asigurarea mesei și cazării pentru el. Corporatiștii s-au uitat în contract, au văzut că nu scrie și, deși aveau cameră liberă, i-au spus că îl așteaptă a doua zi să-i ia. A sunat la firmă și i s-a sugerat să-i lase acolo și să se întoarcă, firma asumânduși încălcarea contractului. Gabriel a zis că nu are cum să-i lase acolo și a decis să doarmă în mașină. Călătorii lui au chefuit până târziu în noapte pe terasă; îi auzea. Unul nu s-a gândit să-i ducă o farfurie de mâncare. Probabil au aruncat mare parte din ea. I-a fost frig peste noapte. S-a trezit de dimineață, s-a dus la toaleta hotelului, s-a spălat, s-a aranjat și i-a așteptat. Au venit. Unii mahmuri, alții plictisiți. Au urcat fără să-i arunce o privire. Gabriel i-a așteptat zâmbind, ca de obicei. O doamnă din grup i-a spus totuși: „Ne pare rău, dar dacă nu scria în contract…”. Gabriel s-a gândit că e ciudat că și pentru omenie trebuie făcut contract, dar nu a zis nimic. A privit în spate, s-a asigurat că sunt toți și a plecat. Misiunea lui era să-i ducă în siguranță acasă. Și nu numai pentru că așa scrie în fișa postului, dar el are un contract pe care nu l-a semnat cu nimeni altcineva în afara conștiinței lui, și pe care-l respectă cu sfințenie

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.