Pauza de masa la o grădiniță dintr-o comună.
Copiii, toți în jurul măsuțelor, și-au scos pachetele aduse de acasă și au început să mănânce. Între ei, doi copilași se joacă stânjeniți cu gentuțele lor ponosite, adică le închid și deschid, ca și cum s-ar juca. Îi privesc pe sub gene pe colegi. Nu cu poftă, nu cu ură, ci cu un zâmbet resemnat și înțelegător. Educatoarea spune cu voce joasă: „Sunt săraci și nu au niciodată mâncare și le este foarte rușine, când putem le mai dăm noi”.
O privesc pe persoana pe care o însoțeam și îmi zâmbește, semn că a înțeles. O rog, în șoaptă, pe educatoare să-i lase să iasă cu noi. Mergem la magazin, peste drum, și-i întrebăm ce vor de acolo. Ridică din umeri. Cel mic arată cu degetul un pachet de biscuiți. Celălalt dă și el din cap. Le luăm biscuiții și alte câteva dulciuri și le împărțim în mod egal. Intrăm în curtea școlii, ne așezăm pe o bancă și le spunem să desfacă ce vor și să mănânce. Au desfăcut doar un pachet de biscuiți și fiecare și-a luat câte unul. Mâncau liniștiți, nu s-au repezit cu poftă. Își legănau încet picioarele, care nu le ajungeau până jos și zâmbeau.
Fiecare a mâncat câte unul, apoi am intrat în sală. Înainte de a și le pune în gentuțe, cel mare a privito pe fetița de lângă el, care-i examina pachetele cu privirea: a scos un biscuit din pachet și i l-a întins. Pe drum spre casă mi-am amintit o întâmplare. Era o sărbatoare în familie la cineva și la sfârșitul mesei, gazda a adus un sac mare pentru gunoi în care a aruncat tot ce era pe masă. Când am întrebat-o ce face cu resturile, unele neatinse, mi-a răspuns iritată: „Le arunc, că doar nu o să le mâncăm mâine”.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
