Criza sanitară a făcut ravagii, dar din nefericire acoperă și această frumoasă sărbătoare a cărții. Ne facem o datorie de onoare, ca din acest colț de net, să le spunem un călduros “La mulți ani” colegilor noștri! Cu atât mai mult cu cât tradiționalul deja Salon de carte “Polemos – istorie, ştiinţe politice, securitate şi apărare” – ediția a XVI-lea a fost suspendat datorită pandemiei!

Editura Militară a fost înființată la 27 decembrie 1950, prin ordin al ministrului forțelor armate, în vederea asigurării apariției lucrărilor de doctrină, de istorie și memorialistică, știință și artă militară. Editura Militară este marcă înregistrată a Ministerului Apărării Naţionale şi este recunoscută de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştinţifice din Învăţământul Superior (cod CNCSIS 010).

A intrat în conştiinţa publicului pein seriile „File din istoria militară a poporului român“, colecţia „Memorii de război“, colecţiile „Mica bibliotecă de ştiinţă militară“ şi „Mica bibliotecă tactică“, „Sfinx“ şi altele. Ponderea cea mai importantă în planul editorial, care, la sfârşitul anilor `80 însuma peste o sută de titluri, au constituit-o creaţiile sau studiile ştiinţifice originale.

De-a lungul vremii au publicat la Editura Militară personalităţi culturale şi ştiinţifice importante din România, precum Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Hadrian Daicoviciu, Dan Berindei, Florin Constantiniu, Radu R. Florescu, Andrei M. Pippidi, Mihai Retegan, Nicolae Stoicescu, Gheorghe Niculescu, Iuliu Şuteu, Mircea Olteanu, Ioan Nedelcu, Constantin Antip, Valentin Arsenie, Gheorghe Marin, Ion Şuţa, scriitori ca Nichita Stănescu, Marin Preda, Marin Sorescu, Petre Sălcudeanu, Mircea Horia Simionescu, Grigore Hagiu, Mircea Nedelciu, Costache Olăreanu, Traian T. Coşovei şi alţii. Multe dintre lucrările publicate de Editura Militară au dobândit o binemeritată recunoaştere pe plan naţional, unele fiind răsplătite cu Premiul Academiei Române.

 

Astăzi cu toate provocările de după 1989, Editura Militară este -evident pe zona sa de nișă: științe politice, studii militare, istorie – cotată drept una dintre cele mai bune, dacă nu cumva cea mai bună. Succesul Editurii Militare se leagă indusolibil de istoricul Adrian Pandea, care este director al acestei instituții de cultură de 18 ani! Cu sprijinul constant al general-locotenent Cătălin Zisu, șeful Comandamentului Logistic Întrunit, un remarcabil ostaș și protector al culturii, Editura Militară nu doar că supraviețuiește, ci înflorește.

Conform datelor oficiale în ultii ani 5 ani a publicat nu mai puțin de 197 de titluri! Într-un text mai vechi drept pe Adrian Pandea un Mareșal al cărții. Lipsit de orgolii meschine, Adrian Pandea își pune de ani de zile talentul și iscusința sa de istoric în slujba altora pe care îi editează. Orice notă de subsol, orice nume de localitate sau prenumele unui personaj sunt verificate cu acuitate, aproape cu fanatism aș putea zice, încât o carte ieșită sub egida Editurii Militare este o mica bijuterie istorică. Poți cita din ea ca din Scriptură, știind că nu vei greși niciodată!

 

Și eu la rândul meu îi sunt îndatorat peste margini lui Adrian Pandea, Boss-ului, i se spune cu dragoste. La Mulți ani Editura Militară, La mulți ani Adrian Pandea.