O vedetă de la Antene, însetată de răzbunare. Strategia pentru doborârea inamicului

O vedetă de la Antene, însetată de răzbunare. Strategia pentru doborârea inamicului

Momente incendiare la Antena, la Insula iubirii, unul dintre cele mai populare show-uri din România. Aurel și Alexandra, fosta lui iubită, au avut parte de momente fierbinți în cel de-al nouălea episod al emisiunii, iar totul a culminat cu o propunere indecentă.

„Hai să ne iubim”, i-a spus el fostei iubite, iar câteva minute mai târziu cei doi s-au sărutat. Cu toate că Aurel pare că vrea să reaprindă flacăra iubirii, relația e imposibilă, deoarece Alexandra nu vrea decât să se răzbune și să-i plătească cu aceeași monedă, scrie cancan.ro.

Timp de mai bine de 36 de ore, Aurel a trecut prin cel mai greu test la care Insula Iubirii a supus vreodată un concurent: reîntâlnirea cu Alexandra, femeia de care se despărțea în urmă cu un an.

Cu toate că Aurel are o relație cu Diana, asta nu l-a împiedicat să îi facă avansuri directe Alexandrei, mai întâi sub forma unor glume iar, câteva minute mai târziu să înceapă seria apropierilor nestingherite de femeie.

Doar de două minute a mai fost nevoie pentru ca acesta sã ofere dovada supremă de picare în ispită: sărutul. Cu toate că pentru Aurel acest lucru a fost privit ca o victorie, Alexandra a primit dovada clară că că nimeni și nimic nu o să îl poată face să fie fidel unei singure femei.

„Eram bine până să o vad pe Alexandra, acum nu știu ce s-a întâmplat cu mine. Țin la ea, e femeia lângă care știu că îmi e bine, mă potolește, mă ține din scurt, nu cred că m-aș mai certa cu ea!”, a spus Aurel înainte de a se întoarce la Purimuntra, unde era așteptat de Dana.

Ne puteți urmări și pe Google News