O scriitoare britanică spune că finalul monarhiei se apropie. „Este foarte greu să înțelegi”
- Emma Cristescu
- 16 noiembrie 2022, 14:14
O scriitoare britanică crede că finalul monarhiei din Marea Britanie se apropie și că prințul William ar putea fi ultimul rege din Regatul Unit. Acesta a precizat că lumea s-a schimbat și că se caută un lider mai modern.
Scriitoarea britanică Hilary Mantel este convinsă că finalul monarhiei din Marea Britanie se apropie și că prințul George nu va mai avea ocazia să ajungă rege. Nici domnia lui Charles nu va dura prea mult, spune aceasta.
După ce Meghan Markle și prințul Harry au renunțat la titlurile lor regale, prințul Filip, Duce de Edinburgh, a murit, iar Familia Regală a pierdut mai multe persoane care aveau șanse la tron. În acest an, și Regina Elisabeta a II-a, care a fost cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, a murit.
Autoarea spune că Prințul de Wales, William, ar putea fi ultimul monarh britanic domnitor, dar că prințul George nu va mai avea această șansă. Dorințele oamenilor din Regatul Unit s-ar putea schimba.
Ultimul rege al Marii Britanii
Prințul William este primul în linia de succesiune la tron, în timp ce prințul George este al doilea, după ce regele Charles a devenit rege în urma morții mamei sale, regina Elisabeta a II-a. După ce fostul soț al Prințesei Diana a ajuns monarh, britanicii au declarat că aveau nevoie de o prezență mai tânără și cu o altă viziune.
Scriitoarea a mai precizat că modul de gândire din spatele monarhiei s-a schimbat și că britanicii îi văd pe membrii Familiei Regale doar ca niște celebrități, nu ca pe liderii țării. „Cred că este o predicție corectă, dar să spunem că nu aș paria pe ea. Este foarte greu să înțelegi modul de gândire din spatele monarhiei în lumea modernă, când oamenii sunt văzuți doar ca niște celebrități”, dezvăluia Hilary Mantel pentru The Times.
Ce schimbări a făcut Regele Charles
Amintim și că Regele Charles a cerut personal Parlamentului să îi adauge pe frații săi, prințesa Anne și prințul Edward, pe lista persoanelor care îl pot înlocui pentru sarcini oficiale. În declarația semnată de monarh și citită în Camera Lorzilor, acesta afirmă că ar fi „foarte mulțumit” dacă apropiații lui ar putea deveni consilieri de stat.
Consilierii pot îndeplini atribuții constituționale dacă monarhul este bolnav sau lucrează în străinătate.