Familia regală a făcut publică o fotografie realizată în noaptea dinaintea funeraliilor reginei. Cine apare în poză

Familia regală a făcut publică o fotografie realizată în noaptea dinaintea funeraliilor reginei. Cine apare în pozăSursa foto: Arhiva EVZ

Familia regală britanică a dezvăluit o nouă fotografie realizată în noaptea dinaintea funeraliilor de stat ale reginei Elisabeta a II-a, luna trecută, în care regele Carol al III-lea și regina consoartă apar alături de prințul și prințesa de Wales.

Fotografia, publicată de familia regală pe rețelele de socializare sâmbătă seara, îi arată pe Charles și Camilla alături de prințul William și Kate Middleton zâmbind pentru aparatul foto în haine de doliu, scrie The NYPost.

Fotografia a fost realizată în aceeași seară în care liderii mondiali, inclusiv președintele Joe Biden, au călătorit pentru o recepție pre-funerală organizată la Palatul Buckingham.

Absenți din noul portret sunt Ducele și Ducesa de Sussex - Prințul Harry și Meghan Markle.

Regina Elisabeta a II-a a murit pe 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani, după ce a domnit ca regină a Regatului Unit timp de șapte decenii. Carol, fiul ei cel mare, a devenit imediat rege.

Meghan și Harry, umiliți pe site-ul oficial al familiei regale

Site-ul familiei regale i-a retrogradat oficial pe Prințul Harry și Meghan Markle de pe lista de membri. Acest lucru s-a întâmplat în timpul weekendului trecut. Ce doi sunt plasați doar deasupra prințului căzut în dizgrație, Andrew.

Nu este prima dată în ultimele câteva săptămâni când Harry și Meghan sunt disprețuiți de deciziile familiei regale. Astfel, Prințului Harry nu i s-a permis să poarte uniforma militară în timpul ceremoniei funerare. Ulterior, regele Carol al III-lea i-a permis acest lucru, dar a avut, totuși, o condiție pentru fiul său. Harry nu a avut permisiunea să poarte sigiliul cu inițialele monarjului. Acest lucru se pare că l-a lăsat pe prinț cu inima zdrobită.

De asemenea, cuplul a fost exclus din familia regală în timpul slujbei. Cei doi au fost forțați să stea în al doilea rând la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a, în loc de primul rând ca restul familiei regale.

După ce Prințul Harry și Meghan Markle au luat decizia de a părăsi familia regală, la începutul anului 2021, s-au întâlnit cu Oprah Winfrey. Într-un interviu acordat prezentatoarei, Ducii de Sussex au explicat de ce au decis să renunțe la atribuțiile regale.