Nu se prevăd semne de împăcare între William și Harry. Cum au fost surprinși la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a
- Andra Puiu
- 19 septembrie 2022, 20:17
Prinții William și Harry au pășit unul lângă altul în urma sicriului bunicii lor, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, luni, în cadrul funeraliilor de stat. Este bine cunoscut că relația dintre cei doi este una rece. Și de această dată, nu s-a observat o urmă de simpatie sau vreo posibilitate de împăcare.
În sunet de cimpoaie, William și Harry au defilat în spatele tatălui lor, Charles al III-lea, a unchilor Andrew și Edward și a mătușii lor Anne, de la Westminster Hall până la Abaţia Westminster. Ulterior, după ceremonia religioasă la care au participat demnitari din întreaga lume, ei au mers până în Hyde Park de unde sicriul a plecat cu un dric spre Castelul Windsor. În urmă cu 25 de ani, imaginile cu cei doi frați, de 15, respectiv 12 ani, mergând împreună în spatele sicriului mamei lor, Diana, au emoționat întreaga planetă.
În timpul funeraliilor, William a purtat uniforma militară, la fel ca tatăl său, dar și ca prințul Edward și mătușa sa, prințesa Anne. Precum aceștia, el a efectuat de mai multe ori salutul militar în direcția bunicii și suveranului. În timp ce, fratele său s-a abținut.
Harry a renunțat la îndatoririle regale în anul 2020 în urma unor neînțelegeri, În prezent, el locuiește în California împreună cu soția sa, Meghan Markle, și cei doi copii ai lor. În urma deciziei din urmă cu doi ani, Ducele de Sussex și-a pierdut dreptul de a purta uniformă. Astfel, el a fost nevoit să se îmbrace cu o redingotă neagră, decorată însă cu medaliile sale.
Relațiile dintre William și Harry rămân reci
Soția lui William, Kate, a sosit la Abația Westminster însoțită de copiii ei, prințul George, de nouă ani, și prințesa Charlotte, de șapte ani. De asemenea, alături de ea a fost și Meghan. Totuși, nici acolo nu au fost schimbate priviri sau gesturi care ar putea sugera o apropiere între cele două cupluri.
William, acum moștenitorul Coroanei, Kate și cei doi copii mai mari ai lor, Louis, în vârstă de patru ani a lipsit, s-au instalat în primul rând pentru ceremonia religioasă. În timp ce Harry şi Meghan au stat în rândul al doilea.
În plus, înainte de moartea reginei Elisabeta a II-a, cele două cupluri nu au mai fost văzute împreună în public de mai bine de doi ani. Excepție a făcut ceremonia religioasă cu ocazia împlinirii celor 70 de ani de domnie a suveranei, în iunie anul trecut. Atunci nu au schimbat nicio privire.
Familiile lui Harry și William văzute împreună
Săptămâna trecută, cvartetul a creat o surpriză când a mers să admire florile depuse în fața Castelului Windsor în semn de omagiu adus reginei. Ei au plecat apoi cu aceeași mașină. Cu toate acestea, expresiile lor au fost indescifrabile. De asemenea, interacțiunile au fost cât se poate de puține. William și Harry au luat parte și la un priveghi la care au participat cei opt nepoți ai reginei Elisabeta a II-a.
Prințul Harry pregătește lansarea memoriilor sale care ar putea tensiona din nou relațiile dintre cele două cupluri. Acestea au suferit o ruptură după un interviu șocant acordat prezentatoarei Oprah Winfrey anul trecut. Harry și Meghan au avut atunci ocazia să acuze un membru neidentificat al familiei regale de rasism la adresa lor, potrivit Adevărul.