THE GUARDIAN (Marea Britanie), Primul discurs rostit de Donald Trump în Biroul Oval - acest altar aproape sacru pentru preşedinţii americani care apar la televiziune la ore de vârf - a fost în ianuarie 2019 pe fondul unui blocaj aproape total al guvernului, când a declarat că numai ridicarea unui zid la frontieră i-ar putea ţine la distanţă pe imigranţii clandestini şi periculoşi.
Cel de-al doilea discurs de acest fel, rostit miercuri seara, s-a învârtit din nou în jurul necesităţii de a rezista în faţa invaziei străinilor, pentru că vina o poartă altcineva. Problema e că coronavirusul se află deja în America şi se răspândeşte.
Iar mesajul a fost transmis de un bărbat în vârstă de 73 de ani, care fornăie, care nu pare să fie tocmai o strălucită întrupare a sănătăţii şi care nici nu prea reuşeşte să descifreze textul de pe tele-prompter. Viteaza sa declaraţie de săptămâna trecută - "Îmi place chestia asta. Chiar îmi convine... Poate că la mine e ceva natural" - părea mai incredibilă ca niciodată.
Discursurile din Biroul Oval au rolul de a prezenta nişte momente definitorii pentru un preşedinte care acţionează ca un şef-comanadant la cârmă sau ca principal factor de îmbărbătare. În 1986, după ce echipajul navetei spaţiale Challenger a dispărut în urma unei catastrofe, Ronald Reagan a promis: "Nu-i vom uita niciodată şi nici ultima dată când i-am văzut în timp ce se pregăteau de zbor şi ne făceau cu mâna, scăpând din baierele Pământului ca să atingă obrazul Domnului".
George W. Bush a rostit vreo şase discursuri în Biroul Oval, inclusiv în noaptea atacurilor teroriste de pe 11 septembrie. Barack Obama a rostit trei discursuri. Aşa cum îi este felul, Trump a rezistat în faţa convenţiilor - trecuse exact un an de la ultima sa conferinţă de presă de la Casa Albă - dar pe unele le consideră necesare sau utile.
Miercuri, el purta un costum albastru, cămaşă albă şi o cravată de un albastru asortat, nu favorita sa cravată roşie. Avea şi un ac cu steagul american şi îşi ţine braţele unite în faţă (el nu a pomenit nimic despre eventualul pericol ca mâinile să îi tremure). Faţa sa era oranj, iar asta era de netăgăduit. În spatele său, nişte fotografii înrămate, printre care şi poze cu părinţii săi, steaguri şi draperii aurii.
Recomandările noastre
